Exclusiv
„Oportuniștii, lingăii, purtătorii de legitimații de poliție primesc salarii de excelență pentru că dorm frumos și nu-și deranjează colegii” – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum O săptămânăpe

De ce i-ar susține un alde prescrisul Costoiu de la Politehnică sau alde domnu’ Pricopie de la SNSPA, care cel puțin pe linia soției (SRI-BNR-vicepreședinte Curtea de Conturi) a avut tot timpul un confort financiar substanțial, postul de vicepreședinte al Curții de Conturi în locul arestatului Bădălău cu greu putând fi caracterizat altceva decât o sinecură? De s-ar solidariza, când, prin fraudă științifică, poți ajunge de la un Oltcit la salarii și bonusuri de zeci de mii de Euro pe lună, furând articole științifice ca sa să devii conferențiar/profesor ba chiar și ȘEF DE ȘCOALĂ DOCTORALĂ, prin fraudă științifică? Cum cine, se intreaba analistul economic Radu Teodor Soviani.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu (52 de ani) câștigă net peste 70.000 de lei pe lună (plus bonusuri), ceea ce este echivalentul unui venit brut de peste 100.000 de lei lunar.
Potrivit datelor Inspectiei Muncii, la nivelul anului 2019, din cele peste 5,4 milioane de contracte de muncă înregistrate în România, doar 87 se încadrau în plaja lunară brută 100.000 – 200.000 de lei. Potrivit acestor cifre, Nicu Marcu, câștigă mai bine decât cel puțin 99,83% din salariatii din Romania.
Într-o interviu pentru hotnews, Nicu Marcu spunea în februarie 2021: ,,Pot să vă spun ce salariu am eu. Salariul net este 54.132 de lei”. În fapt, veniturile nete lunare ale lui Nicu Marcu sunt de peste 70.000 de lei, întrucât primește atât bonusuri, dar mai ales, indeminizații pentru fiecare ședință la care participă.
Pentru a corecta informația incompletă transmisă în spațiul public de Nicu Marcu, am scris Autorității de Supraveghere Financiară în 15 februarie 2021:
Eram curios să aflu și salariul directorului de cabinet al lui Nicu Marcu, generalul SRI George Voinescu, repartizat la Nicu Marcu imediat după plecarea sa intempestivă din iulie 2020 din poziția de adjunct al directorului SRI Eduard Hellwig, Voinescu adjunctățindu-i și pe George Maior și Florian Coldea. Voinescu a fost cadru al Securității lui Ceaușescu de dinainte de 1989 și chiar eram curios să știu cât ajunge să câștige un securist anti-NATO de dinainte de 89 de la Filaj (inclusiv cu filarea diplomaților NATO se ocupa Unitatea Specială ,,F”) peste ani ca tânăr pensionar special, atunci când devine profund democrat, profund pro-alantic și profund pro-NATO, inclusiv în perioada în care ,,persoana de interes special SRI”, Sebastian Ghiță, fugea din vila de protocol SRI direct în Serbia, și nu se mai întorcea.
Refuzul de răspuns al lui Nicu Marcu a fost formulat așa cum îl vedeți mai jos, în dorința de a amâna publicarea veniturilor (și eventual de a o ascunde la momentul publicării declarației de avere, sub anonimizare):
Cu alte cuvinte, Nicu Marcu îmi spune că el poate să facă publice veniturile (o decizie personală), dar nu vrea (pentru a lăsa propagarea mincinoasă lansată de el că ar câștiga ,,doar” 54.000 de lei pe lună și amână asfel eventuala verificare de către opinia publică a sumei avansate minicinos (care nu include indemnizația de ședință), până în iunie 2021. În mod evident, Nicu Marcu a dorit să mai ascundă un timp că este plătit cu peste 70.000 de lei pe lună (plus bonusuri).
Indemnizația de ședință reprezintă la nivel anual un plus față de ,,salariul net” anual al Președintelui ASF de aproximativ 35%, așa cum rezultă din declarația de avere a predecesorului lui Nicu Marcu.
Aplicând acest procent, Nicu Marcu ajunge să câștige doar de la ASF peste 875.000 de lei anual, echivalentul a 73.000 de lei. Pe lună.
Pare o situație ireală pentru o persoană care a fost șomer până la 28 de ani și care nu a reușit până la acea vârstă să termine o facultate (după o primă exmatriculare).
În mod obiectiv, tot ireală se arată și obținerea de către fostul șomer până la 28 de ani, în doar 12 ani în care a terminat două facultăți în orașe diferite, ajungând ca la vârsta de 40 de ani (2008) să înfașce și titlul de conferențiar universitar cu articole furate puse la mapă.
Ireală pare și obținerea unei burse post-doctorale, de 92.000 de lei, la 42 de ani, de către Nicu Marcu, cel care ajunge la doar 14 ani de la obținerea primului loc e muncă, în fapt o împopoțonare ca și cercetător postdoctoral al Academiei Române, împopoțonare prin care face tranziția dinspre frauda academică spre indicii de fraudă financiară din bani europeni și obținând astfel cei 92.000 de lei prin nerespectarea majorității criteriilor obligatorii pentru plata bursei, pe articole furate/proaste.
Fantasmagorică este și folosirea fraudei științifice de către Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar, în 2011, la o universitate fantomă. Pentru a ajunge profesor universitar la cea mai panaramă ,,universitate” din România și care nu a reușit nici măcar o generație să o facă licențiată, Nicu Marcu s-a pus în situația ireală de a publica într-un singur an, nu mai puțin de 11 ,,articole științifice”, în cea mai panaramă revistă ,,științifică” pe care a avut-o vreodată comunitatea cercetătorilor, la nivel global: Metalurgia International, în care Marcu era și în ,,board-ul științific”. Pentru asta a beneficiat de complicitatea co-semnatarilor de la Universitatea din Craiova, pe care pe unii i-a recompensat ulterior, printre care Marian Siminică, adus acum pe o căruță de bani la Institutul de Studii Financiare (al ASF).
Toate fantasmagoriile astea le-a făcut Nicu Marcu fără să cunoscă limba engleză decât la nivel debutant, în timp ce publica ,,în echipă” și în ,,engleză” zeci de articole ,,științifice” și doar 3 de unic autor, și acelea furate.
Însă chelului îi trebuie și tichie de mărgăritar, așa că Nicu Marcu, și-a tras și o astfel de tichie: ,,Dottore”.
Unde putea să găsească o tichie mai bună pentru împopoțonare în savant de renume mondial, ca Leana, decât la Universitatea București, condusă de Mihnea Costoiu, cel care peste 2 săpătmâni așteaptă decizia în primă instanță a ICCJ după ce a fost trimis în instanță de DNA pentru un prejudiciu de 10 milioane de Euro.
Dottore Nicu Marcu de la Universitatea Politehnică București.
Cu surle și trâmbițe, Universitatea Politehnică București anunța în 17 iulie 2019 că i-a pus tichie de mărgăritar lui ,,Profesorului” – Nicu Marcu – Doctor Honoris Causa.
,,Profesorul” Nicu Marcu, cel cu titlul obținut la desfiintata Universitatea Financiar-Bancară prin frauda de la Metalurgia nu roșește nici măcar o secundă atunci când i se citește ,,Laudatio’‘, prin care îi sunt prezentate fraudele academice drept ,,realizări”.
Etalându-și țărănește (prin suflecarea manșetei robei de ,,dottore”) ceasul scump (care nu apare în declarația de avere), Nicu Marcu primește, urmare a fraudei științifice pe care s-a consolidat, titlul de Doctor Honoris Causa. El semnează în ,,cartea de onoare” a Universității Politehnice București fix cu aceeași mână netremurândă folosită în trecut pentru semnarea de articole ,,științifice” furate.
Doctor Honoris Causa prin articole FURATE (în tot sau în parte). Laudatio.
,,Trebuie arătat aici că o personalitate de tipul profesorului Nicu Marcu nu poate decât să constituie un model pentru studenții Universității Politehnica din București” spune Laudatio despre cel care și-a obținut titlul de conferențiar universitar prin articole furate.
Am arătat anterior indiciile că ,,modelul” Nicu Marcu și-a obținut titlul de ,,profesor” prin adăugarea la articolele furate pentru obținerea titlului de ,,conferențiar universitar” a altor elemente de frauda academică (cele 11 articole ,,de grup” publicate de Metalurgia deconspirată ca fraudă de 3 profesori sârbi, articole care s-au aduăgat în portofoliul lui Marcu peste cele furate pentru obținerea titlului de conferențiar.
Ba chiar în 2016, cu trei ani înainte ca Marcu să obțină și titlul de doctor honoris causa la Universitatea Politehnică București, Ministerul Educației statua deja clar, referitor la Metalurrgia și falsificarea criteriilor minimale pentru obținerea titlurilor de profesor universitar/conferențiar universitar de către piștălăi, câteva dintre punctele regăsite și în articolele din Metalurgia ale ,,Marcu et Al” (băieții și fetele de la Craiova), atunci când motiva alegerea criteriilor minimale și confirma scoatarea de pe listele ISI Thompson a fraudei științifice Metalurgia International. Din board-ul ,,științific” al Metalurgia International făcea parte Nicu Marcu.
Pentru acordarea titlului de doctor honoris causa este însă nevoie de ceva foarte puternic. De o contribuție științifică izbitoare. Iar Universitatea Politehnică București a găsit ,,contribuția științifică” izbitoare a lui Nicu Marcu. Este vorba despre alte două articole. FURATE.
Nicu Marcu și modelările matematice? Am râs. Izbitor, nu-i așa? Și prea frumos (ca să fie adevărat), ca fostul exmatriculat și contabil de fazani de la Romsilva să reușească să aducă ,,instrumente eficace la dispoziția factorilor de decizie”. Izbitor este și că articolele citate sunt din 2012 și 2013. Și mai izbitor este că articolele sunt FURATE.
Primul articol furat (în tot sau în parte), menționat în Laudatio: ,,Existence and multiplicity of solutions for nonlinear discrete inclusions”. Izbitor.
Este publicat într-o engleză impecabilă este despre matematici și este asumat de Marcu în calitate de prim autor NIcu Marcu (cel care nu știa limba engleză), într-o revistă de specialitate dedicată matematicilor superioare (domeniu care nu a avut tangență cu Nicu de la Craiova).
Primul autor Nicu Marcu, savant de renume mondial în opinia Politehnicii (în Laudatio din iulie 2019 se regăsește un pasaj prin care senatul afirmă fără nicio probă că alte 12 pagini publicate de Marcu în urmă cu câteva săptămâni ,,reprezintă deja o referință teoretică notabilă” (?!?)) , pare să îi facă un hatâr unei somități a matematicii, la nivel global: profesorului Giovani Molica Bisci, care apare ca și co-autor într-un articol ISI.
În esență, numele profesorului Bisici este singurul de renume la nivelul cercetării care apare vreodată ca și co-autor în vreun articol, restul co-autorilor din celelalte articole de la Metalurgia, Revista de Chimie, Revista Tinerilor Economiști de la Craiova, alte anale, fiind în principali tovarăși de la Craiova ai lui Nicu Marcu, de la Curtea de Conturi sau de la Ministerul Finanțelor, unde avea obișnuința să întrebe în stânga și în dreapta: ,,ai vreun articol pe care să îl semnez și eu și să îl publicăm? Că am unde să îl public”.
Articolul din 2012, care se sare în ochi mai ales prin reputația profesorului Bisci este însă doar un alt articol furat și doar semnat de Marcu (cu mult tupeu, ca prim autor, necunoscutor de limbă engleză).
Articolul reprezentând în esență munca profesorului Bisci, cercetător reputat în domeniul ecuațiilor neliniare, munca fiindu-i furată și asumată de Marcu.
Povestea articolului pentru care Nicu Marcu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice București este deasemenea edificatoare pentru frauda științifică a lui Nicu Marcu. Îi trebuia și un astfel de articol într-o astfel de revistă pentru a obține abilitarea în conducător de doctorat, a deveni pro-rector la Craiova, și a deveni apoi șef al Școlii Doctorale din ASE.
Alte condiții pe care Nicu Marcu trebuia să le îndeplinească era să facă parte din board-uri editoriale (și să recenzeze articole științifice în limba engleză pe care nu o știa), pentru aceasta Nicu Marcu prezentând adeverințe sau declarații că a recenzat articole pentru reviste ,,științifice”din Nigeria, Kyrgystan sau pretinznd recenzii nedovedite pentru o revistă din Polonia.
Referitor la activitatea de recenzor în reviste științifice internaționale, în CV-ul lui Nicu Marcu din 2020 apar și:
În procesul de verificare, pornind de la întrebarea legitimă pe care am adresat-o și public într-unul din episoadele anterioare și anume cum putea o persoană care nu știe limba engleză (nivel debutant, A2, la nivel de sărumâna) nu numai să scrie, dar și să recenzeze articole în limba engleză, am făcut verificări la cele 3 reviste:
a) Verificând ,,International Research Journal of Public and Environmental Search” am observat:
- că este o revistă din Nigeria cu adresa 31 Obruche Street off Shell Road, care nu are în număr de telefon înregistrat, poate fi deranjată doar prin WhatsApp și nu are nici adresă de email.
- În opinia mea, un recenzor necunoscător de limbă engleză într-o revistă ,,științifică” din Nigeria, singurele lucruri pe care le putea în mod real ,,recenza” sunt scrisorile nigeriene, gen.
b) Am încercat verificarea dobândirii calității de recenzor (invocată de Marcu pentru dobândirea titlurilor) și pentru Eurasian Journal of Business and Economics din Kyrgystan. Întrebările mele despre Letter of Atestation din 2010 pentru Nicu Marcu (când nu știa limba engleză și când încă plagia articole pentru a deveni conferențiar universitar), au rămas fără răspuns;
c) Singura publicație care mi-a răspuns este Contemporary economics, din Polonia, unde Nicu Marcu a pretins că a recenzat mai multe articole: ,,recenzor articole”. Pe scurt, revista nu poate veifica dacă a făcut vreo recenzie în urma unei invitații din 2015, pe care nu știe cine a făcut-o. Revista nu poate verifica nici nivelului calității vreunei recenzii în limba engleză (și nici dacă vreun eventual recenzat a fost publicat), întrucât nu dispune de vreo recenzie făcută de Nicu Marcu. Ultima logare (și singura? probabil la înregistrare?) este din 2015. O (singura) logare esențială pentru Nicu Marcu în ceea ce privește evaluării activității de ,,conducător de doctorat”, și, începând cu 2016, de Director al Școlii Doctorale Economie II de la ASE:
Iată și răspunsul revistei din Polonia.
Dar iată povestea articolului semnat alături de Giovanni Molica Bisci, folosit de Nicu Marcu pentru a deveni Doctor Honoris Causa in 2019, la Universitatea Politehnică București.
Este anul 2012, an în care Nicu Marcu sărbătoarea obținerea prin frauda de la Metalrugia International și prin frauda celorlalte articole furate începând cu 2008, obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea FInanciar Bancară, alături de condamnata Dorina Poanta (rectorița universității, condamnată în primă instanță pentru fraudă din fonduri europene). Până în 2012, Nicu Marcu nu publicase niciun articol care să includă modele matematice, iar articolele de unic autor invocate de Marcu, așa cum am arătat anterior erau fie copiate și furate, fie mizerabile și fără vreo valoare științifică.
Cu titlul obținut la universitatea necreditată și desființată fără să aibă măcar o singură generație de licențiați, Nicu Marcu devine ,,Profesor Universitar” și la Universitatea din Craiova, unde alături de colaborătorii săi, publica în Metalurgia International.
Ca fost conferențiar la Universitatea din Craiova, Nicu Marcu îl cunoaște pe profesorul Vicentiu Radulescu, de la Catedra de Matematica. Invitandu-l pe profesorul Molica Bisci la Universitatea din Craiova in 2012, Vicentiu Radulescu îl prezintă pe Nicu Marcu pofesorului Bisci. Nicu Marcu, fost contabil la fazani pentru Romsilva, nu scrisese până la acel moment (2012) niciun articol despre ecuații neliniare/ecuații diferențiale. Nicu Marcu se apropie așadar în 2012 pentru prima dată de ecuațiile neliniare, pe care nu le înțelegea, și imediat și publică, atenție, ca prim autor, articolul care l-a făcut Doctor Honoris Causa.
Aceste elemente izbitoare m-au făcut să verific contribuția viitorului doctor honoris causa (pentru acest articol) chiar cu profesorul Giovanni Molica Bisci:
Spre deosebire de TOATE autoritățile din România (care invocă termene de 30 de zile pentru a îmi răspunde aproape deloc), răspunsul profesorului Bisci a venit în mai puțin de 3 ore, despre colaborarea cu Nicu Marcu:
- ,,A participat la una dintre prezentările mele. La început dl. Marcu a fost foarte interesat de subiectul prezentării mele poate pentru că am explicat că mai multe mdele economice pot fi utilizate prin folosirea ecuatiilor neliniare.”
- ,,Am încercat să îi prezint pentru prima dată (eng. introduce) subiectul studiului solutiiilor ecuatiilor discrete, discutând în mai multe rânduri despre aceste instrumente matematice”.
- ,,Mai exact, am încercat să îl implic (cu multe dificultăți) în acest domeniu al științei din moment ce la început era foarte interesat despre subiect”;
- ,,Lucrarea pe care o menționați a fost scrisă după prima mea vizită la Universitatea din Craiova”;
- ,,Am mai păstrat legătura cu dl. Marcu pentru o perioada foarte scurtă de timp, iar lucrarea menționată a fost unica mea colaborare științifică cu el”.
Cu alte cuvinte, iată și interpretarea de bun simț a răspunsului, întrucât sunt convins că rândurile scrise de profesorul Bisci sunt maxim ceea ce putea răspunde și anume:
- Nicu Marcu habar nu avea despre ecuații diferențiale/neliniare;
- A încercat să înțeleagă ceva, dar nu a înțeles nimic (,,with several difficulties”);
- Urmare a invitării profesorului Bisci la Craiova de către Vicentiu Radulescu, profesorul Bisci, de bună credință și de jenă față de profesrul Rădulescu care i l-a prezentat pe ,,pro-rectorul” Marcu, nu a putut refuza dorința lui Nicu Marcu, de a scrie ,,împreună” un articol;
- Dându-și seama cine este Nicu Marcu, profesorul Bisci nu a mai avut nicio colaborare științifică cu ,,dottore”;
- Nicu Marcu a avut nesimțirea să se treacă în bazele de date internaționale ca prim-autor pentru un articol într-o engleză impecabilă, deși nu cunoștea, în mod real, limba engleză și la care în mod real este greu de crezut că a contribuit în vreun fel, altfel decât î a se milogi de profesorul Bisci.
- Contribuția lui Nicu Marcu la articolul pentru care a fost ,,decorat” cu Doctor Honoris Causa este foarte aproape de zero sau chiar zero, întrucât profesorul Bisci nu a indicat partea din articol care i-ar aparține lui Nicu Marcu și e de bun simț să afirm că nu a avut nicio contribuție științifică într-un domeniu pe care nu îl înțelegea.
- În 2012, Nicu Marcu devenise prorector al Universității din Craiova, calitate din care avea un ascendent ierarhic al angajatului Universității – matematicianul Vicențiu Rădulescu și cel care realmente are contribuții în domeniul matematicii și colaborării cu profesorul Bisci.
Concluziv, având în vedere că Nicu Marcu nu scrisese anterior niciun articol în domeniul matematicilor, ba chiar niciun articol ca unic autor (articolele scrise și analizate anterior au fost copiate/semnate prin fraudă științifică), trag concluzia că Nicu Marcu nu a avut nicio contribuție relevantă pentru articolul semnat cu profesorul Bisci, și pentru care a fost făcut Doctor Honoris Causa.
La fel și în cazul Articolului 2 nominalizat în ,,Laudatio” și pentru care Marcu și-a tras ,,Doctor Honoris Causa”
Al doilea articol nominalizat în Laudatio este cel publicat în anul 2013 (de asemenea în co-autorat) și anume ,,A DCC-Garch Model to Estimate” (?!?) (așa cum se menționează în Laudatio), cu titlul incomplet, pentru că și cei care au scris Laudatio aveau probleme, la fel ca și Marcu, să citească/înțeleagă titlul articolului. ,,To estimate?” Ce? Au uitat să pună în laudatio ce estimează contribuția savantului Nicu Marcu…
În fapt, este vorba despre un al doilea articol semnat/furat și scris în mod cert de Marius Cristian Acatrinei în ianuarie 2013 (cu istoric științific în ceea ce privește utilizarea moelelor matematice, spre deosebire de Marcu și al doilea co-autor, Gorun). Marius Acatrinei este acum angajat al lui Nicu Marcu, la ASF.
În bazele de date științifice, Marius Cristian Acatrinei apare ca fiind din partea Academiei Române. Articolul este publicat în Romanain Journal of Economic Forecasting, revista Institutului de Prognoză economică de pe lângă Academia Romană. Este aceiași revistă de pe lângă Academia Română în care care în 2008 Nicu Marcu își începea frauda academică, publicând primul articol de unic autor, furat, al lui Nicu Marcu, fiind copiat din următoarele lucrări fără indicarea sursei și prin înlocuirea ,,Slovenia” cu ,,România”:
- ,,EMU and the International Monetary System” (1997);
- Current Developments in Monetary And Financial Law, volumul 2,publicat de FMI în 2003;
- Comunicatul de presă al Băncii Centrale Europene din anul 2004 (aici)
Ca și în cazul articolului scris în mod real de Giovanni Molisca Bisci, Nicu Marcu a folosit acest articol în ,,portofoliul” necesar pentru a obține abilitarea în calitate de conducător de doctorat la ASE (2014) și pentru a deveni chiar Director al Școlii Doctorale II din ASE (2016):
Dacă profesorul Bisci mi-a răspuns la email în 3 ore de la momentul adresării întrebărilor, autorul acestui al doilea articol furat/folosit de Nicu Marcu pentru a ajunge doctor honoris causa, Marius Cristian Acatrinei, nu mi-a răpsuns nici după 6 săptămâni.
Iată întrebările adresate:
Tăcerea lui Marius Acatrinei nu este justificată în niciun fel din punct de vedere moral ci o intepretez mai degrabă ca o continuare a fraudei prin care l-a inclus pe Nicu Marcu, co-autor în această revistă, pentru următoarele motive:
- Marius Acatrinei este angajat în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, fiind subordonatul lui Nicu Marcu. O admitere că a contribuit la frauda științifică a lui Nicu Marcu i-ar putea aduce direct repercursiuni;
- Nicu Marcu nu știa limba engleză decât la nivel de debutant în ianuarie 2013, prin urmare, nu putea scrie un articol în limba engleză, folosind un model matematic (exceptând articolul scris de Giovanni Bisci, furat de Nicu Marcu prin includerea sa ca prim autor, niciun alt articol de până în 2013 nu include vreun model matematic și nici preocupări pentru piața de capital a lui Nicu Marcu)
- Frauda este cu atât mai mare, inclusiv din partea lui Marius Acatrinei, întrucât, pe lângă faptul că l-a semnat (fără nicio contribuție dovedită) pe Nicu Marcu în calitate de al treilea co-autor, ca al doilea co-autor a mai trecut un profesor de litere, pe Adrian Gorun, de la Universitatea din Târgiu Jiu. Ca orice profesor de litere necunoscutăr de limba engleză, sunt convins că Gorun, ca și Marcu, pur și simplu iubeau modelul GARCH.
- Nerespunzând, Marius a confirmat implicit despre articol ,,scris de tine”.
Co-autorii fictivi par trași la indigo:
Adrian Gorun (primul co-autor) este rectorul Universității Constantin Brâncuși din Târgu jiu, este necunoscutor de limba engleză (ca și Marcu), a făcut Colegiul Național de Apărare în 2006 (ca și Marcu), a făcut Institutul Diplomatic Român cu un an înainte de Marcu (2007 față de 2008), a fost secretar general între ianuarie 2005 – ianuarie 2008 la Ministerul Educației, în timp ce Marcu a fost secretar general (începând cu 2007) la ANAF sau la Ministerul Mediului (secretar general Adjunct).
Mai mult, Adrian Gorun nu a absolvit nicio facultate economică (după cum reiese din CV) fiind Profesor Universitar (și angajat) al facultății de Litere și Științe Sociale – cu alte cuvinte – la fel ca Marcu, nicio legătură cu modelarea matematică și nici măcar un curs în timpul faculății (Marcu a făcut la Craiova facultatea de management pe care a inceput-o la 24 de ani și a absolvit-o la 29 de ani, în 1997, iar programa nu include modelarea matematică). Iată-l pe Gorun, modelatorul:
Similitudinile dintre cei care NU au scris articolul lui Marius (dar s-au semnat cu complicitatea lui Marius), pentru a se împopoțona, sunt așadar evidente și izbitoare, amândoi știind să asculte în limba franceză, dar neștiind în mod real o boabă în limba engleză în care declară că au scris articolele scrise de altii:
Nicu Marcu:
Adrian Gorun:
Aplaudacii lui Nicu Marcu de la Doctor Honoris Causa obținut prin fraudă științifică. O fotografie face cât o mie de cuvinte.
- Primul care sare în evidență la ceremonia în care Nicu Marcu și-a obținut umare a fraudei științifice titlul de doctor honoris causa este academicianul Eugen Simion. Nu este de mirare că el chiar a crezut că Marcu e altceva decât un impostor. Eugen Simion a căzut victima unor impostori mai mari și a crezut că a luat premiul Nobel penru filologie, Academia Română a dat chiar și comunicat), în fapt, un Nobel fals, așa cum a investigat Scena9. În 2008, un alta academcian, Emilian Dobrescu, participa la frauda academică a lui Nicu Marcu, scriind un articol în care cita articolul furat de Nicu Marcu în 2008, că să îi facă citări lui Nicu Marcu și să își poată lua gradul de profesor universitar la Universitatea fantomă.
- Paul Stănescu, combinator în cadrul PSD (fost vicepremier) și care a avut o contribuție majoră în 2020 în trocul PSD-ProRomania-PNL, când, pentru ca Ilie Sârbu (socrul lui Victor Ponta) să poată deveni vicepreședinte la Curtea de Conturi, Marcu a fost avansat din poziția de ,,vicepreședinte” al Curții de Conturi și plsat la ASF. Pe ginerele lui Paul Stănescu Marius Robert Modan, îl regăsim promovat prin delegare de către Nicu Marcu în postura de ,,Șef Serviciu Analiză și Suport Tehnic SAL-FIN”
Înainte ca Paul Stănescu să își regăsească ginerele la ASF, Marius Robert Modan a trecut prin poziții fără concurs, din poziția de consilier personal la Ministerul Fondurilor Europene, în cea de consilier parlamentar la Grupul PSD și apoi la ASF.
În 2019, ginerele lui Paul Stănescu, Marius Modan, câștiga de la ASF 169.665 lei (14.000 de lei pe lună) și, atunci când a fost promovat de Marcu (și delegat, fără concurs, începând cu 28 septembrie 2020) în poziția de șef serviciu, cu salariu mai mare de 14.000 de lei pe lună, a uitat că este însurat cu fata lui Paul Stănescu, netrecând-o în declarația de avere:
Ceea ce este deasemenea interesant în conturile ginerului lui Paul Stănescu este faptul că, potrivit declarației de avere, el a izbutit să facă să nu se regăsească în conturile comune ale sale și ale soției (pe care nu o declară nici în conturi și nici cash), suma de circa 250.000 de Euro, primită ca dar de nuntă în 2018 de către fiica lui Paul Stănescu si regista in declaratia de avere din 2019 ale fetei lui Paul Stănescu, respectiv Alina Gabriela Modan (fostă Stănescu) și ginerică Robrt Modan. Ea se regăsește doar în declarația de avere a fiicei lui Paul Stănescu, cu ocazia numirii într-un concurs ,,câștigat” la un alt combinator, fost premier, Sorin Grindeanu, ca și ,,consilier personal”.
3. Valeriu Ioan Franc, protectorul lui Nicu Marcu din cadrul Academiei Române și al institutiei care i-a acordat bursa de 92.000 de lei lui Nicu Marcu, fără a îndeplini criteriile de plată a bursei, conform contractului. Valeriu Ioan Franc a construit comunismul timp de 23 de ani (1976-1989) în calitate de coordonator lucrări sisteme informatice, și apoi s-a apucat să construiască, desigur, capitalismul.
De altfel, potrivit declarațiilor lui Marcu, Valeriu Ioan Franc alături de Ion Ghizdeanu – fostul șef al Comisiei Naționale de prognoză inculpat în prezent pentru fals intelectual, au avut numai cuvinte de laudă pentru ,,capacitatea candidatului” la obținerea de titluri universitare, Nicu Marcu:
4. Rectorul Universității Polithenice – Mihnea Costoiu, trimis în judecată pentru fraudă de 10 milioane de Euro;
5. Radu Tudor, pe care e posibil să îl știți de la Antena3. Un an mai târziu, când Marcu era numit prin blat Președinte ASF (unic candidat)cu a obținut în 2019 titlul de doctor Honoris Causa al Universității Politehnice din București, prin consecvența în frauda științifică. Articolele invocate pentru acordarea titlurilor nu au fost scrise de el, ci doar semnate, în mod real neavând nicio contribuție științifică în domeniul menționat în Laudatio.
Ca și în cazul obținerii titlurilor de conferențiar universitar/ profesor universitar, Marcu a folosit articole științifice scrise de alții, care nu îi aparțin în mod real, dar pe care le-a semnat.
Frauda științifică a fost folosită și în debutul fraudei financiare (bursa încasată de la Academia Română fără să respecte criteriile în urma cărora i s-ar fi plătit bursa, fără să publice articole științifice reale, copiind articole). Prejudiciul? 92.000 de lei.
Și încă ceva: Academia Română și Institutul Național de Cercetări Economice tocmai mi-au răspuns prin reprezentant legal, ulterior unui prim refuz de comunicare de informații.
Academia Română tocmai a demarat așadar o cercetare administrativă în ceea ce privește refuzul de comunicare a documentelor solicitate și care în opinia mea demonstrează indiciile obținerii prin fraudă științifică (și nu numai) a bursei și plății bursei de 92.000 de lei pentru Nicu Marcu, ca și ,,cercetător post-doctoral”.
Iti recomandam
-
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Soluțiile de răcire pentru SSD de la ADATA debutează la Computex
-
Consultech Industrial Supplies premiaza performanta tinerilor cercetatori din Romania
-
Primele date privind consumul de audiobookuri din diaspora: 50.000 de români din străinătate ascultă cărți în limba română
-
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
-
Rochia, o piesa vestimentara atemporala
Exclusiv
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum 23 de orepe
mai 31, 2023
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL
Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și pentru a arăta tuturor nivelul corupției din statul Român, vă vom arăta cine susține ,,Mafia Penitenciarelor”.
Asta și pentru cei care cred că sunt motive false să nu fim primiți în Schengen.
Nu o să ghiciți, dar avem documente care dovedesc că spunem adevărul și numai adevărul!
Prima știre – Serviciul teritorial al DNA Ploiești este în ,,moarte clinică”ca urmare a îmbolnăvirii grave cu viruși politici. Replica din ,,La-S Fierbinți” cu ,,Bă! Ești prost!, Bă! Ești nebun!” se potriveste mănușă.
Păi de ce? La această unitate se află în cercetare dosarul 94/P/2021, în care sunt reclamați polițiști și complicii lor, procurori, pentru favorizarea făptuitorului în dosarul penal 2600/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Știți ce s-a cercetat în acest dosar? Fix nimic !!! Nici până în prezent nu a fost audiată persoana vătămată. Am vorbit cu persoana vătămată, din curiozitate, și nu știa nici cine este procurorul de caz. Oare procurorul știe că are dosarul în lucru? Sau polițistii judiciari care lucrează cu procurorul de caz au pitit dosarul în vreun sertar ?
Probabil că, la un moment dat, cineva va clarifica situația și va administra medicamentul potrivit și va scoate sistemul din această comă profundă.
Despre faptele comise a fost informată și Direcția Generală Anticorupție, dar doamna procuror, care coordonează această activitate, s-a dat ,,lovită” cică nu au fost făcute încadrările juridice. Păi, Cine trebuia să le facă? Partea vătămată?
Un mare magistrat a afirmat că persoana vătămată descrie faptele, iar magistratul face încadrarea juridică a faptelor. ,, Că doar de asta este magistrat,,
Deși în sesizarea către D.G.A. erau descrise în detaliu și cu probe faptele comise de polițiștii de poliție judiciară privind favorizarea făptuitorului, prin neaplicarea flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, doamna procuror a decis trimiterea sesizarii procurorului de caz al dosarului de furt, cercetat de polițiștii corupți pe motiv – că faptele descrise au legătură cu furtul reclamat în dosarul 2600/P/2020.
Cum !!! Păi procurorul de caz are toate calitățile, nu vede , nu aude, ori nu știe Codul de Procedură Penală ori cu rea intenție a încercat să claseze dosarul de două ori, a doua oară cu susținerea Prim Procurorului.
,,Curat murdar coane Fănică!!!”
Dar ce să vezi totuși sistemul juridic mai are o șansă, pentru că o doamnă Judecător a văzut ,,mizeria” și cu o finețe și eleganță juridică incontestabilă a trimis dosarul înapoi pentru cercetări.
Bine! Bine! Dar cum au protejat Poliția și Parchetul ,,Mafia Penitenciarelor”?? Că o să râdă lumea de noi, că vezi doamne că spunem povești!!! Din păcate este foarte trist și descurajant, după cum veți vedea……
-faptele reclamate în dosarul penal 2600/P/2020 au avut loc în luna martie 2020 și nici până în prezent nu a fost audiat făptuitorul, respectiv B.C. ,,Buldozerul”, nu au fost audiați A. R.,, Fantastic Woman”, P. C.,, Scriitorul S.F.”, D. I. ,,Regina hoților” și C. N. ,, Rățușca cea urâtă” pentru infracțiunile reclamate, deși există ordonanță emisă de procurorul în cauză;
-dosarul penal a fost restituit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești în urma respingerii ordonanțelor de clasare întocmite de procurorul de caz și de Prim procuror conform Hotărârii judecătorești nr.1050 din 22 iulie 2022 ;
– La momentul publicării articolului, de la data repartizării dosarului și până în prezent nu au fost efectuate acte procedurale, cu excepția reaudierii persoanei vătămate despre care nu dăm detalii…… De ce ? Cică plângerile penale se soluționează cu celeritate!!! Se dorește cumva prescrierea faptelor ???? (au trecut deja 3 ani și 2 luni de la comiterea faptei 23.03.2020)
În continuare vă arătăm cum au favorizat ,,Mafia” organele de poliție și cum au fost prinși cu ,,Rața în gură” :
- M. A. ofițer de poliție judiciară, în cadrul BCFL Ploiești la momentul faptei, promovat ulterior împuternicit șef de Secție de Poliție Rurală
- A delimitat câmpul infracțional la camera gestionarului popotă, fapt care a permis, ulterior, furtul mai multor bunuri ale persoanei vătămate.
- Nu a vizualizat camerele de supraveghere și nu a efectuat sesizări din oficiu conform art.271, lit.b, pentru Obstrucționarea Justiției, pentru refuzul de a comunica înregistrările camerelor de supraveghere.(Penitenciarul a transmis în mod fals că acestea durează 9 zile, prin adresa nr. B2-26020/PPPH/03.04.2020, când pe site-ul public al Instituției în Bilanțul pe 2018 se precizează clar că înregistrările camerelor sunt stocate pe termen de 30 de zile).
Adresa poliției 905/31.03.2020 prin care solicita inregistrările video ale camerelor de supraveghere nu se regăsește în cuprinsul dosarului penal.
3.În data de 25.05.2020 documentele reclamate ca furate și în care se aflau banii, au fost descoperite de o a doua comisie de inventariere, legal constituită, într-o altă clădire decât cea unde a avut loc spargerea. Astfel comisia în cele 4 file din Anexa 10 din Procesul Verbal nr.30453/ 07.2020 a opisat atât documentele personale cât și documentele de serviciu. (atașez copie)
Domnul M.A nu a examinat documentele găsite de comisia de inventariere , nu a dispus cercetarea criminalistică a acestora sau o cercetare a locului în care au fost găsite, înlăturând proba directă care demostra furtul, conform art.97, lit e, din Codul de Procedură Penală.
Ca să justifice netemeinicia reclamației de furt și motivul soluției de clasare a dosarului penal, domnul M.A. s-a mulțumit, fără temei legal, conform CPP- directorul sau orice angajat al penitenciarului nu avea calitatea de poliție judiciară , să înainteze către Penitenciarul Ploiești adresa nr.905 /03.06.2020 prin care îl desemna pe Directorul Penitenciarului (care este implicat în acoperirea infracțiunii de furt prin întocmirea și aprobarea documentelor falsificate) , citez ,, fiind informați de către persoana vătămată despre faptul că în incinta …… au fost găsite documente ce nu se aflau în gestiunea acesteia la data comiterii infracțiunii, vă rugăm să ne comunicați veridicitatea acestui fapt, iar în caz afirmativ să ne puneți la dispoziție documentele identificate,, .
Mai mult, în data de 03.07.2020 conform adresei nr.B2 29065/PPPH/03.07.2020 la sediul Penitenciarului Ploiești domnul M.A. face o înțelegere cu M. V. ,,Zeus din Olimp”, directorul adjunct cu atribuții pază, de a-i pune la dispoziție doar documentele de serviciu, citez ,, așa cum ni le-ați solicitat,,.
Practic din totalul celor 4 file cuprinse în Anexa 10 a PV 30453 domnul M.A. a selectat și solicitat doar documentele de serviciu opisate pe ultima filă, ultimul paragraf și considerate ca fiind documentele personale ale părții vătămate, înscrisuri care nu aveau nici o legătură cu reclamația.
Întrucât ANP a dispus penitenciarului Ploiești returnarea documentelor și bunurilor personale, penitenciarul revine către Poliție cu adresa nr B2 31229/PPPH/16.07.2020 prin care recunoaște că a pus la dispoziția domnului M.A., conform înțelegerii, doar o parte din documentele personale găsite(care erau de fapt documente de serviciu) și întreabă organul de cercetare penală dacă dorește să-i fie puse la dispoziție și celelalte documente personale găsite, cuprinse în Anexa 10 și Anexa 11 . Poliția informează telefonic, încălcând CPP, cum că documentele găsite pot fi restituite părții vătămate. Te i-a capul ,,Hoțul întreabă polițistul ce face cu probele”??????
Documentele sustrase o dată cu banii au fost returnate persoanei vătămate, fără respectarea procedurii penale, la data de 07.08.2020 conform Procesului verbal nr 32316/07.08.2020, deși au fost găsite în data de 25.05.2020. (atașez copie).
4.Nu a înregistrat plângerile penale împotriva lui Polifrone Ciprian și Angelache Ramona, nu a dispus începerea urmăririi penale In Rem în termenul de 5 zile, nu a dispus reunirea faptelor, nu a atașat plângerile la dosar la încheierea cercetărilor.(vezi Adresa BCI Prahova)
5. A audiat superficial persoanele implicate fără a face referiri la faptele comise, fără a preciza ce atribuții, legi si alte prevederi legale au încălcat.( două declarații au fragmente copy/paste)
6. A dispus clasarea dosarului penal fără a cerceta plângerile penale împotriva lui P. C. ,,Scriitorul S.F.”, A.R.,,Fantastic Woman” și B.C.,,Patriarhul”, fapt constatat și de instanța de judecată care a respins clasarea.
II.Cms sef E. M. fost ofițer în cadrul B.C.F.L., promovat ca împuternicit Șef Secție Urbană
1.Deși a primit îndrumări de la procurorul de caz prin ordonanță, după respingerea clasării propuse de către Sinsp M. A. , nu-i audiază pe B. C.,,Buldozerul” autorul efectiv al spargerii, pe A. R. ,,Fantastic Woman”, N. E., jurista penitenciarului, și T. M. ,,Maica Stareță” – președinta comisiei de inventariere care a găsit documentele furate.
2.A pregătit superficial interogatoriul persoanelor audiate, nu le adresează acestora nici măcar o întrebare privind faptele reclamate, toate întrebările sunt puse de partea vătămată.
3.Nu a efectuat cercetări In Rem pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”
4.Nu s-a sesizat pentru ,, Obstrucționarea Justiției”art.271, litera b, atunci când Penitenciarul Ploiești a refuzat să pună la dispoziție datele și metadatele (istoricul) privind inregistrările false a documentelor solicitate .(Documentele solicitate au fost întocmite și trimise de autorul faptei reclamate, A.R.,, Fantastic Woman” și nu sunt reale , obținute prin fotografierea ecranului de user, deși trebuiau trimise de ofițerul analist programator cu acces la serverul unității,unde sunt stocate datele și metadatele specifice documentelor înregistrate)
Doamna/domnul Procuror de caz (M), în prezent mutată la cerere
Nu a sesizat faptele de corupție ale polițiștilor, precum și încălcarea evidentă și flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, deși a primit mai multe sesizări și întâmpinări prin care au fost sesizate neregulile din cercetări.
- Deși în prima fază a respins ,,Clasarea” și continuarea cercetărilor și a dispus prin ordonanță măsuri nu a urmărit ca ofițerul de caz E.M. să le aducă la îndeplinire și a evitat reudierea persoanelor implicate cu privire la infracțiunile comise.
- În momentul în care a sesizat că cercetările conduse de E.M. dau rezultate, a preluat dosarul fără referat din partea organelor de C.P și a dispus ,,Clasarea” fără a ține cont de probele evidente din dosar și fără a cerceta IN REM plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
Doamna Prim procuror, la momentul acesta promovată
Nu a verificat temeinicia soluției propuse, deși cunoștea din întîmpinări problemele din cercetări și că nu s-au efectuat cercetări IN REM pentru plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
- A emis Ordonanța de respingere a plîngerii împotriva soluției de ,,Clasare ”, în afara termenului legal pentru a împiedica Persoana Vătămată să sesizeze Instanța de Judecată.
În concluzie Procurori și Polițiști și-au dat mâna să salveze ,,Mafia din
Penitenciare”! După știința noastră se cheamă cel puțin favorizarea făptuitorului comisă de fiecare în parte !!! Dar să decidă cei care trebuie, adică magistrații!!!!
Mulțumim doamnei Judecător, că ne-a arătat că mai sunt sperațe încă !
Cât de trist vi se pare? Avem legi, avem oameni bine plătiți de statul Român
să le pună în aplicare dar, constatăm că acesta, statul, a fost confiscat de clasa politică.
Vrem să fim Europeni! Vrem în Schengen! Ce cetățean european credeți că este de acord să fie furat în halul asta !!! Vise taică, vise !!! ,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi.
Ne mai mirăm că Ministerul Justiției și A.N.P sunt corupte, ăsta e motivul !!!
Constatăm că, practic, tot statul e corupt !!! Dumnezeu să ne ajute!!!
Credeți-mă, este cel mai trist articol pe care îl scriu!
Haideți! Poate ne dăm cu reveneală !!! Vom reveni! (Cristina T.).
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Exclusiv
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
Publicat
acum 2 zilepe
mai 29, 2023
Bezna în care se regăsește acum sistemul penitenciar este una totală. Este de pe acum clar, ca nimic și nimeni nu poate răsturna această infernală mașină a corupției, unde nimic din ce este legal, de bun simț sau etic nu se mai regăsește.
Indiferența TRIUMVIRATULUI față de lege devine o eclipsă totală a acestui sistem față de dreptate. Aceasta este realitatea pe care de un an de zile o tot spunem… privind înapoi, când totul a început de la „Bomba ecologică de la Pleașa” și am dat peste un mic funcționar corupt, director împuternicit al Penitenciarului Ploiești, am zis: iată un mic peștișor care nu știe în ce s-a băgat…
Dar dovadă după dovadă am realizat ce acum putem spune: că Matei! Neprihănitul!, Zeus din Penitenciarul Ploiești este de fapt o adevărată balenă în oceanul pilelor si proptelelor, că setea lui de bani și de putere l-a făcut să derapeze de la orice normă legală… arătând adevărata-i față a oricărui tiran: iluzia grandorii.
Dar această iluzie a grandorii este susținută de cei doi piloni centrali din București: directorul general al penitenciarelor: Halchin Dan și adjunctul lui pe paza Ilie Marian, fost tovarăș bun al lui Zeus…
Iată cum această adunătură de ofițeri ia decizii care mai de care mai uimitoare, doar ca să scape cu basmaua curată.
Și de ce spunem asta? Păi… cred că ne-ați citit articolul în care vă anunțam că în Vinerea Neagră au fost 2 evadări din Penitenciarele Rahova și Ploiești.
DOUĂ! Ce măsuri s-au luat? NICIUNA!
Super Agentul Dan Halchin – director general al ANP este bine-merci la locul lui, mana dreaptă a ilegalităților pe paza Ilie Marian este tot împuternicit pe director general adjunct, iar Zeul, Matei! Neprihănitul este tot Directorul împuternicit!
Nici jumătate de an nu a trecut de când, adjunctul pe paza a lui Matei a fost dat jos si pedepsit in urma UNUI CONTROL CERUT de acești șefi… și iată ca regulile s-au rescris si totul este lipsit de importanta când un deținut a EVADAT din interiorul unui penitenciar!!! Fix în locația verificată de Controlul ANP!
Deci, vine controlul… constată mii de nereguli… se cere remedierea lor… si apoi… avem evadare de acolo?
Deci, ce a fost greșit? Controlul, constatările lor sau măsurile de remediere? Ca nu mai înțelegem… după un control și după ce măsurile s-au aplicat cum de mai aveți EVADARE?
Cum de nu pica de la director paza -director – organe de control- director general adjunct – director general???
Prin urmare ajungem să solidificăm concluzia noastră: niște incompetenți au dorit ca fostul director adjunct să fie dat jos căci nu intra în jocurile ilegale ale lui Matei, Neprihănitul! Și tot iei nu au fost in stare să își facă treaba și să nu mai sară un deținut gardul! Jenant!!!
Noi, societatea suntem liniștiți ca plătim acești angajați si ei nu își fac treaba… Spunem aceste lucruri căci în urma concluziilor avute în legătură cu evadarea de la Penitenciarul Ploiești, s-a tras concluzia că doar un agent care supraveghea câteva zeci de deținuți, este SINGURUL vinovat! În rest, totul era perfect! O reinstruire pe aici, o atenționare pe acolo, gata!
Când vă spuneam ca ZEUS este mare si tare, nu ne credeați?
VA URMA! (Cristina T.).
Exclusiv
Calendarul tuturor acțiunilor de protest din luna iunie/Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL împreună cu liderii Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP, sub coordonarea reprezentanților Federației PUBLISIND și ai Blocului Național Sindical – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum 3 zilepe
mai 28, 2023
În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu parte a schimbării, voiam să fiu parte a modernizării instituției, mă bucuram de fiecare coleg pe care puteam să îl ajut cu un sfat, cu o îndrumare și căruia puteam să îi dau speranța că mâine va fi mai bine. Încă din școala de poliție am suportat consecințele faptului că am spus lucrurilor pe nume, că am luat atitudine față de modul în care erau tratați colegii mei. Și credeți-mă, nu e ușor la 19 ani să ți se spună că nu vei absolvi școala de poliție cu această atitudine de „insubordonare”.
De la acel moment și până în prezent, am suportat multe consecințe, de la cercetări disciplinare, la incompatibilități cu „dedicație” sau alte fapte despre care promit că voi relata la momentul potrivit într-un alt material. De această dată însă, aș vrea sa vorbesc despre ultimul demers al celor care conduc MAI-ul de a mă reduce la tăcere. În vara anului trecut, acum aproape 1 an, am primit un plic de la Judecătoria Sectorului 2 destinat personal, dar remis la sediul Sindicatului EUROPOL. După deschiderea plicului, aveam în față câteva zeci de foi și un cd, precizeaza Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL.
Era vorba despre o cerere de chemare în judecată în numele lui Vasilescu Liviu, fostul șef al Poliției Române, actual director general al Direcției Generale Anticorupție. Obiectul dosarului era reprezentat de:
– Obligarea subsemnatului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale;
– Publicarea Sentinței în mass media și pe rețelele de socializare;
– Plata cheltuielilor de judecată.
Și toate acestea pentru faptul că cel ce a fost șef al Poliției Române, ar fi suferit „consecințe negative…pe plan psihic în special” ca urmare a criticilor pe care le-am adus începând cu luna august 2020, pentru modul dezastruos în care a fost gestionată înmormântarea interlopului „Emi Pian”. De asemenea, că i-aș fi prejudiciat demnitatea și reputația profesională, în condițiile în care Vasilescu a denigrat toți polițiștii din România afirmând că „a fost ultimul profesionist din Poliția Română” care putea gestiona întâlnirea cu familia lui „Emi Pian”, noaptea, în biserică.
Vorbim așadar despre o acțiune în răspundere civilă delictuală intentată la 2 ani de la incident, prin care șeful unei structuri de forță, Direcția Generală Anticorupție, primește undă verde să acționeze împotriva unui reprezentant al unei organizații sindicale pentru a-l reduce la tăcere. Această situație fără precedent în zona sindicală, mai ales din perspectiva protagonistului, avea mai multe scopuri, unele la vedere, altele subliminale.
În luna iunie a anului 2022, de când a fost depusă cererea de chemare în judecată, nu am vorbit despre ea, nici măcar colegilor mei, sindicaliști. Pentru că am înțeles că scopul acestui demers, de a fi adus în fața instanței pentru faptul că am avut tupeul să îmi apăr demnitatea colegilor și să critic conducerea Poliției Române și a MAI, era unul de exemplaritate. Orice alt polițist, orice alt sindicalist trebuia să știe că dacă își va exercita dreptul la liberă exprimare, dacă va îndrăzni la rândul său să-și critice șefii sau conducerea politică a ministerului, va fi executat. Astfel, nu îmi permiteam să fac publică această acțiune în lipsa unei soluții, pentru că risca să descurajeze alți reprezentanți sindicali să își mai exercite corespunzător funcția, sau pe alți polițiști să se mai exprime liber, chiar dacă e vorba despre critici la adresa ministrului sau a oricărui șef din Poliția Română și nu numai.
Îmi asum când spun că cererea de chemare în judecată, chiar dacă a fost depusă în nume personal de Liviu Vasilescu, a fost agreată, tolerată și susținută la cel mai înalt nivel. Se dorea o reacție fermă, un pumn în gura celor care reprezintă o vulnerabilitate pentru factorul politic, iar acela era ministrul de interne. Da, admit că am criticat vehement toată mizeria reprezentată de pandemie. M-am opus tuturor măsurilor heirupiste, lipsite de fundament legal și umanitate.
Printre probele administrate și martorii propuși de Liviu Vasilescu se regăsește șoferul lui – actualmente pensionar, Marcel Vela – fostul ministru de interne și actual senator PNL, Iulian Surugiu – fost lider SNAP și actual președinte de partid, Dumitru Coarnă – fost lider SNPPC, actualmente parlamentar, dar și Aurelian Ciocârlan – fost director general adjunct al DGPMB, actualmente pensionar. Nu cred că mai suportă vreun comentariu lista aceasta de top, a unor oameni politici care au fost opțiunile lui Vasilescu să depună mărturie în favoarea sa. E relevant să precizez aceste nume tocmai pentru a înțelege de ce „suport” a beneficiat Vasilescu în demersul său de a mă intimida. Însă despre declarațiile martorilor audiați de instanță și despre inadvertențele în relatarea evenimentelor, revin într-un alt material.
De câte ori am avut ocazia, în media, am catalogat ilegale „ordonanțele militare” care au fost emise cu atâta sete de dictatură de către politicienii vremii. Și am fost nevoit să îmi apăr colegii explicând societății că sunt intimidați, hărțuiți și forțați să îndeplinească atribuții pe care aceștia nu le aveau în fișa postului, precum cele legate de hăituirea „carantinaților/izolaților” prin verificări la domiciliu. Admit că am criticat dur faptul că mii de români și-au îngropat apropiații în saci negri de plastic, sub condiția unei singure persoane la căpătâiul mormântului, iar interlopul defunct „Emi Pian” era plâns zilnic, in living-ul vilei sale, de sute de persoane, sub pasiva supraveghere a autorităților.
Cererea de chemare în judecată a lui Vasilescu mi-a lăsat impresia unei acțiuni realizate în disperare de cauză, pentru a-și recâștiga demnitatea și probitatea profesională pierdută o dată cu momentul în care publicul larg a aflat despre întâlnirea sa cu familia defunctului interlop „Emi Pian”, în miez de noapte, într-o biserică, cu scopul de a negocia modul în care sa aibă loc înmormântarea a doua zi. Totuși, să crezi că memoria societății poate fi ștearsă printr-o astfel de acțiune, când criticile de la acel moment au venit eminamente de la toate nivelurile, este un act de disperare și de inconștiență.
Scopul subliminal al acțiunii în instanță a fost acela de a da un exemplu tuturor celorlalți polițiști care vor îndrăzni să ridice capul din pământ și să se exprime. Imaginați-vă impactul unei soluții de admitere a acestei acțiuni. Dacă reprezentantul unui sindicat ar fi fost „pedepsit”, inclusiv pecuniar, prin obligarea la plata celor 20.000 euro, MAI ar fi reușit să pună batista pe țambal și ar fi fluturat această hotărâre ori de câte ori ar fi apărut un polițist care avea ceva de spus critic la adresa conducerii.
De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Vasilescu își prezintă CV-ul, distincțiile și diplomele, susține că și-a clădit o carieră „impresionantă” (care s-a terminat o dată cu întâlnirea cu familia unei grupări infracționale, noaptea, în biserică), și încheie prin a spune că un „agent de poliție[…]nu are experiența necesară să se pronunțe” asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar în același timp că un „chestor principal de poliție, echivalent al gradului de general-maior cu două stele” era singurul în măsură să se întâlnească noaptea în biserică, cu familia interlopului defunct, pentru a negocia detaliile modului în care să se deruleze înmormântarea. De altfel, această discreditare a corpului agenților de poliție se regăsește și în cuprinsul CV-ului unde i-a fost rușine să menționeze faptul că a intrat în sistem ca și subofițer (sergent) de poliție. Dar, cum a fost mare nevoie de „ingineri” în anii 90 în Poliția Română, a fost și el „transformat” în ofițer.
Ce m-a surprins în tot acest demers a fost faptul că Vasilescu nu s-a ferit să folosească, fără niciun fel de scrupule, de stări de fapt care dacă ar fi reale, ar fi incompatibile cu avizul psihologic pentru funcția de conducere exercitată. Astfel, Vasilescu susține că a suferit „traume psihice, insomnii, stări de stres” pe perioada celor 2 ani, toate aceste afecțiuni incompatibile cu avizul psihologic necesar pentru exercitarea funcției pe care o ocupă. Nu am cum să nu mă întreb cum se comportă atunci când trebuie să ia decizii sub presiune sau în contextul unor situații limita, pe parcursul cărora ar trebui să dovedească stăpânire de sine, pragmatism, obiectivism și gândire analitică. De altfel, inclusiv Ordinul MAI 23/2015 privind activitatea de psihologie în MAI confirmă aceste susțineri.
Soluția din acest dosar, de respingere a acțiunii, este un câștig al fiecărui lider sindical, al fiecărui polițist sau personal al MAI care la un moment dat a avut curajul să se opună abuzurilor, să nu accepte compromisuri de la principii sau care a refuzat vreodată să accepte ordine/dispoziții care se situau în zona „prostituției profesionale”.
Cu toate presiunile exercitate asupra mea, cu toate intimidările ale cărui subiect am fost, cu riscul de a purta mai departe o țintă pe spate, câtă vreme voi avea mandatul din partea voastră de a-mi reprezenta colegii, voi face același lucru pe care l-am făcut și în prezent. Voi spune lucrurilor pe nume și voi critica managementul unor oameni puși în funcții importante care nu ar trebui să conducă altceva decât mașina personală. Scopul unei organizații sindicale este de a scoate mizeria de sub preș, de a găsi soluții pentru problemele existente și de a determina factorii de decizie să acționeze în consecință, dezvaluie Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL. (Cristina T.).
Parteneri
Ultimile stiri locale


,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi – Ziarul Incisiv de Prahova
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și...
Soluțiile de răcire pentru SSD de la ADATA debutează la Computex
Design de disipare a căldurii brevetat și premiat ADATA Technology Co., Ltd., lider mondial în domeniul memoriilor, se angajează...
Consultech Industrial Supplies premiaza performanta tinerilor cercetatori din Romania
Iasi, 29 May 2023 – Studentii Cosman Gabriel si Enaru Iulian, au fost premiati de compania Consultech Industrial Supplies in cadrul unui concurs de solutii...
Primele date privind consumul de audiobookuri din diaspora: 50.000 de români din străinătate ascultă cărți în limba română
Un număr de 5000 de români din străinătate ascultă, cel puțin de două-trei ori pe săptămână, un audiobook în limba...


Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
Bezna în care se regăsește acum sistemul penitenciar este una totală. Este de pe acum clar, ca nimic și nimeni...


Rochia, o piesa vestimentara atemporala
Ai fost fascinata inca din copilarie de marile prezentari de moda ale designerilor de peste hotare? Rasfoind revistele sau urmarind...


Calendarul tuturor acțiunilor de protest din luna iunie/Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL împreună cu liderii Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP, sub coordonarea reprezentanților Federației PUBLISIND și ai Blocului Național Sindical – Ziarul Incisiv de Prahova
În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu...


Numai după prima probă susținută, cea fizică, aproximativ 40-50% dintre candidați nu au PROMOVAT – Ziarul Incisiv de Prahova
În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu...


Soluția din acest dosar, de respingere a acțiunii, este un câștig al fiecărui lider sindical, al fiecărui polițist sau personal al MAI – Ziarul Incisiv de Prahova
În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu...


Ghidul călătorului: cum să îți faci un plan de călătorie perfect?
Călătoriile sunt o modalitate excelentă de a experimenta lucruri noi, de a cunoaște oameni noi și de a crea amintiri...


UNIC în istoria Ministerului Afacerilor Interne!/NU se vor ocupa locurile în școlile de agenți de poliție!
Candidații rămași după ultima sesiune de probe fizice, actualizare de azi, 24.05.2023, nu acoperă locurile disponibile în școlile de agenți...


Termopanul: Soluție sigură și eficientă pentru ușile de exterior
Ușile de exterior joacă un rol cheie în ceea ce privește protejarea locuinței. Acestea sunt expuse în mod constant la...


Renumitul avocat George Botez confirma, in totalitate, dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova privind derapajele de la lege ale edilului Andrei Volosevici – Ziarul Incisiv de Prahova
Bine v-am regăsit, dragi cititori! Vă rog să iertați întârzierea dezvăluirilor cu care deja v-ați obișnuit și dacă îmi permiteți...


Descopera magia fotografiei cu Lights and Tales
Esti in căutarea unui fotograf de nuntă care să surprindă povestea ta de dragoste sub forma unei viziuni unice? Lights...
B2B Academy oferă un nou tip de serviciu în industria de marketing: Fractional AI CMO
București, 23 May 2023 – B2B Academy, divizia de coaching a NNC Services, anunță lansarea serviciului său Fractional AI CMO. Cu...
Al treilea dialog LIVE între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare!
Astăzi, începând cu ora 16.00 va avea loc al treilea dialog live între conciliatorii CSALB și consumatorii de servicii financiare Cu cine...
Știrile Săptămânii
-
Exclusivacum 3 zile
Calendarul tuturor acțiunilor de protest din luna iunie/Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL împreună cu liderii Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP, sub coordonarea reprezentanților Federației PUBLISIND și ai Blocului Național Sindical – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum O săptămână
EXCLUSIV/Poliţist ploiestean acuzat de crimă/Lautarul Paraschiv Constantin (Tony) imobilizat la pământ de poliţie a decedat după comprimarea toracelui cu piciorul de catre politist? – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum O săptămână
Rolul si utilitatea pe care le au conurile de semnalizare rutiera
-
Exclusivacum 4 zile
Numai după prima probă susținută, cea fizică, aproximativ 40-50% dintre candidați nu au PROMOVAT – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum O săptămână
Renumitul avocat George Botez confirma, in totalitate, dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova privind derapajele de la lege ale edilului Andrei Volosevici – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Socialacum O săptămână
Termopanul: Soluție sigură și eficientă pentru ușile de exterior
-
Turismacum 6 zile
Ghidul călătorului: cum să îți faci un plan de călătorie perfect?
-
Socialacum 3 zile
Rochia, o piesa vestimentara atemporala