În județul Galați se vor demara cursuri gratuite de formare profesională prin intermediul proiectului PRO CALIFICARE, proiect finanțat din fonduri europene. La cursuri se vor putea înscrie persoanele ce îndeplinesc următoarele condiții:
- Au vârsta între 25 și 65 de ani
- Sunt angajate (inclusiv PFA sau II)
- Au domiciliul sau reședința într-una din regiunile de dezvoltare de implementare a proiectului – Sud, Nord-Est, Sud-Est (inclusiv județul Galați)
Deja, prin intermediul proiectului au fost realizate și finalizate cu succes mai multe grupe de curs atât în județul Galați cât și în alte județe din regiunile vizate, iar în continuarea urmează să se organizeze cursuri în:
- Diagnoză auto
- Competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere
- Competențe informatice
- Lucrător în comerț
- Sudor electric
- Lucrător finisor pentru construcții
- Patiser
Una din industriile dezvoltate în județul Galați este industria auto – în special service-urile auto – însă, angajatorii locali din acest domeniu se confruntă tot mai des cu lipsa personalului calificat. Astfel, prin intermediul proiectului PRO CALIFICARE, atât persoanele ce lucrează deja în domeniul sectorului auto dar și alte persoane ce doresc să își schimbe domeniul de activitate în cel al reparațiilor auto au șansa să își dezvolte cunoștințe și abilități necesare în acest domeniu și să obțină certificare.
O altă industrie dezvoltată din Județul Galați este industria de construcții – în special construcțiile industriale și cele de infrastructură. Mai multe din companiile de construcții mari naționale și internaționale au sediu în județul Galați, astfel încât, județul este un hub important pentru industria construcțiilor din România. Dezvoltarea industriei construcțiilor este în parte datorată și portului Galați ce are o contribuție ridicată la veniturile pentru oraș și județ. Astfel, persoanele interesate să lucreze în această industrie cu importanță ridicată la nivel județean se pot înscrie la cursurile gratuite de Sudor electric și Lucrător finisor pentru construcții, oferite de proiectul Pro Calificare.
În județul Galați este foarte dezvoltat și sectorul de hoteluri și restaurante, iar în județ se află printre cei mai mari producători de produse de panificație din România. Astfel, cursurile gratuite de patiser oferite în cadrul proiectului pot fi foarte avantajoase pentru persoanele interesate să lucreze în acest domeniu.
Competențele IT sunt importante pentru angajați din orice domeniu de activitate, inclusiv pentru persoanele ce lucrează în industriile dezvoltate din județul Galați – servicii portuare , transporturi, logistică etc. Astfel, mai mulți angajatori din județul Galați caută persoane calificate cu competențe digitale, iar cursurile gratuite de „Competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere” și „Competențe informatice” realizate în cadrul proiectului PRO CALIFICARE vă pot ajuta la dezvoltarea carierei, indiferent de domeniul dumneavoastră de activitate.
Proiectul PRO CALIFICARE este implementat de Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), în parteneriat cu Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL (CCSE), a fost demarat în data de 16 Aprilie 2021 și va fi finalizat în data de 15 Aprilie 2023.
Toate cursurile organizate în cadrul proiectului se finalizează cu un examen, în urma căruia participanții pot obține o diplomă certificată ANC (Agenția Națională pentru Calificări).
Pentru a vă înscrie la cursuri puteți urma următorii pași:
- Completați formularul din partea dreaptă a paginii următoare: https://www.inscriere-pro-calificare.ro/ pentru a ne transmite datele dumneavoastră de contact;
- Un expert din cadrul proiectului vă va contacta în cel mai scurt timp pentru a verifica dacă îndepliniți condițiile de eligibilitate și pentru a vă asista în realizarea dosarului de candidatură pentru participarea la proiect;
- Dosarul de candidatură va include mai multe documente: formular de înscriere, declarații, copii carte de identitate, copii diplome de studii etc.;
- Experții din proiect vă vor ține la curent cu organizarea grupelor de curs – locația și perioada acestora vor fi alese în funcție de înscrieri.
Cursurile de formare profesională vă pot ajuta atât la actualizarea și dezvoltarea cunoștințelor și abilităților necesare la locul de muncă actual, dar și la schimbarea locului de muncă într-un domeniu de activitate dorit.
Ștefan Cosmin – Expert informare
Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România
https://www.ptir.ro/
E-mail: cosmin.stefan@ptir.ro
Pagina Facebook proiect: www.facebook.com/pro.calificare
Înscriere la cursuri: https://www.inscriere-pro-calificare.ro/