Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, susţine că preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, doreşte să propună excluderea sa din PSD, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv. Bădulescu susţine că această decizie vine în contextul în care şi el, şi Gabriel Mutu doresc să candideze la şefia PSD Bucureşti.
La sfârşitul săptămânii trecute, Bădulescu a anunţat că va candida la şefia PSD Bucureşti, având sprijinul primarului general, Gabriela Firea.
Potrivit lui Bădulescu, Gabriel Mutu va încerca să introducă excluderea sa din partid pe ordinea de zi de marţi a şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
„Am luat la cunoştinţă, cu dezamăgire, dar nu şi cu surprindere, de strategia domnului Mutu Gabriel, prin care doreşte să devină preşedinte ales al PSD Bucureşti, respectiv eliminarea din competiţie a potenţialilor contracandidaţi. La scurt timp după ce mi-am anunţat intenţia de a candida pentru această poziţie, domnul Mutu Gabriel i-a somat public pe colegii din organizaţia sectorului 4 să mă excludă din partid şi am informaţii că va încerca să pună acest subiect pe ordinea de zi a Comitetului Executiv Naţional de astăzi”, se arată într-un comunicat transmis de Bădulescu.
El a adăugat că Gabriel Mutu preia împotriva sa „exact textele şi argumentele celor de la USR”, deşi în trecut îi „transmitea public semne de apreciere”.
El şi-a exprimat speranţa că membrii CEx vor da dovadă de „maturitate politică şi nu vor da curs ambiţiilor meschine” ale lui Gabriel Mutu de a exclude din partid un viceprimar PSD.
Pe 30 ianuarie, Gabriel Mutu anunţa că s-a decis retragerea sprijinului politic în cazul lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei, deoarece acesta nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă respectarea deciziilor unei majorităţi din formaţiunea politică. Însă pe 31 ianuarie, proiectul de hotărâre ce viza revocarea din funcţie a lui Bădulescu nu a mai fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Consiliului General. Secretarul general al municipiului Bucureşti, Georgiana Zamfir, preciza că, având în vedere că şedinţa de joi a CGMB este ordinară, este necesar şi un raport de specialitate.
Tot pe 31 ianuarie, Bădulescu afirma că edilul Sectorului 6, Gabriel Mutu, i-ar fi aruncat o sticlă plină cu apă în zona feţei, adăugând că a reacţionat fără să se „tempereze” şi că a ieşit „o încrâncenare, un clinci” sau „mai pe româneşte, bătaie”. Gabriel Mutu a negat că s-ar fi bătut cu viceprimarul Capitalei, precizând că au avut doar o discuţie „mai aprinsă”.