Florin Ristei nu va mai apărea la TV. Emisiunea „Prietenii de la 11”, pe care acesta o prezenta alături de Diana Munteanu, iese din grilă Antena 1. Prezentatorul a comentat decizia care îl priverşte în mod direct, pe pagina sa de Facebook.
“Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane şi întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea „Prietenii de la 11” iese din grila de programe Antena1. După 2 ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici şi plecarea mea.
A fost o experienţă foarte mişto, cu o echipă de producţie profi, cu o Diana Munteanu aşa cum nu o ştiam şi cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, şi un context în care m-am simţit bine, am vorbit ce am vrut şi de care sunt mândru.
Hai că ne mai vedem 2 săptămâni la ora 11, apoi ne vedem cu drag la concerte, sau online, oricând”, a scris Florin Ristei, pe Facebook.
Începând de la 1 martie, emisiunea Neaţa cu Răzvan şi Dani va avea patru ore în fiecare zi, faţă de trei, cât este în prezent. Astfel, programul va fi pe post între orele 8:00 şi 12:00.