Judecătorul CCR Livia Stanciu, fost preşedinte al ÎCCJ, a fost dată afară, miercuri, de la Institutul Naţional al Magistraturii în urma deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului că nu a asigurat un proces echitabil fostului primar de Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău.
Achitarea a venit în urma rejudecării dispuse după hotărârea CEDO care a stabilit că în recurs Gutău nu a avut parte de un proces echitabil.
Achitat la fond şi apel, Mircia Gutău fusese condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare de un complet din care a făcut parte chiar fosta şefă a Înaltei Curţi, Livia Stanciu.
La câteva luni dupa această decizie controversată, Livia Stanciu a fost numită şefa Înaltei Curţi de Casaţie sş Justiţie de Traian Băsescu, fiind de notorietate în interiorul PDL rivalitatea politică dintre fostul preşedinte al României şi Mircia Gutău.
„Tot timpul am considerat că sunt nevinovat, altfel nu aş fi făcut demersul la CEDO. După aceea am avut emoţii când s-a aprobat revizuirea, după aceea judecarea pe fond. Am avut noroc de un complet care a cunoscut dosarul din fir în păr, fiecare virgulă din dosar o cunoştea. MI-am dat seama după întrebările pe care le punea, atât mie, cât şi martorilor.
Deci, e o bucurie enormă. Chiar dacă vine după 12 ani, chiar dacă am făcut închisoare la zi, chiar dacă am suferit extraordinar de mult. Este o întegire a reabilitării mele”, a declarat Mircia Gutău, după achitare, scrie Agerpres.