Oficialii grupului Daimler au declarat că lucrează împreună cu autorităţile germane pentru a înţelege şi soluţiona problemele legate de emisiile poluate ale vehiculelor sale diesel. Compania a respins acuzaţiile revistei Der Spiegel care a scris despre posibila chemare la service a sute de mii de vehicule care ar putea avea emisii poluante peste limitele admise. Totodată, grupul german care produce, printre altele, vehiculele Mercedes-Benz, a menţionat că lucrează la soluţionarea problemelor evidenţiate de Autoritatea Federală de Transport din Germania în luna iunie.
„Daimler va continua să coopereze pe deplin cu autorităţile şi să asigure transparenţa”, au afirmat oficiali ai producătorului de automobile din Stuttgart. Compania a înaintat o obiecţie la ordinul emis de KBA pentru a „obţine claritate într-o chestiune foarte complexă”.
Spiegel a dat publicităţii o listă cu 24 de modele afectate, inclusiv Clasa C, Clasa S, unele SUV-uri şi monovolumul Vito, iar site-ul Daimler pune la dispoziţia clienţilor un instrument online pentru ca aceştia să poată verifica dacă maşina lor face parte din lotul cu probleme.
Daimler a rechemat deja anul trecut, voluntar, aproximativ trei milioane de vehicule vândute în UE. Mişcări similare pentru actualizări de software menite să reducă emisiile poluante au făcut şi VW sau BMW.