Tinerii cu vârsta între 16 – 29 de ani, fără loc de muncă și care nu urmează o formă de învățământ din județul Galați sau orice alt județ din Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) pot participa la cursuri gratuite în competențe antreprenoriale desfășurate online.
Cursurile sunt realizate în cadrul proiectului finanțat din Fonduri Europene “NEXT LEVEL – Oportunități de integrare durabilă pe piața muncii a tinerilor NEETs din Regiunea Sud-Est” ce își propune să susțină tinerii NEETs din Regiunea Sud-Est (persoane fără activitate – ce nu au un loc de muncă și nu urmează o formă de învățământ).
Proiectul este de implementat de Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în colaborare cu Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL (CCSE).
Cursurile de competențe antreprenoriale vor avea o durată totală de 40 de ore și sunt acreditate de ANC – Autoritatea Națională pentru Calificări.
Educația antreprenorială în România nu este foarte dezvoltată, iar dezvoltarea și dobândirea de cunoștințe și competențe relevante în domeniu este o provocare, mai ales pentru tinerii ce au o experiență de muncă limitată.
De aceea, cursurile de competențe antreprenoriale vă pot ajuta să acoperiți aceste lipsuri și să creșteți șansele de succes ale afacerii dumneavoastră. Totodată, aceste cursuri vă pot ajuta și pe piața muncii, pentru găsirea unui loc de muncă – competențele antreprenoriale fiind căutate de angajatori din mai multe domenii de activitate.
Absolvenții cursurilor de competențe antreprenoriale NEXT LEVEL vor putea participa la un concurs de planuri de afaceri prin care 9 tineri cu cele mai bune planuri de afaceri vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de până la 25.000 de Euro fiecare pentru demararea afacerii lor.
Consultații și experții din cadrul proiectului vor acorda asistență acestora pentru înființarea afacerii și pentru demararea și dezvoltarea sa.
Metodologia concursului: https://www.ptir.ro/noutati/lansarea-concursului-de-planuri-de-afaceri-in-cadrul-proiectului-next-level-oportunitati-de-integrare-durabila-pe-piata-muncii-a-tinerilor-neets-din-regiunea-sud-est.html
Termenul limită de înscriere în concurs și depunere a planurilor de afaceri: 16 noiembrie 2022, ora 17:00.
Pentru a vă înscrie la proiect, este nevoie să vă înregistrați la SPO (Serviciul Public de Ocupare) pentru profilare și să aveți un nivel de ocupabilitate A, respectiv „ușor ocupabil” conform profilării respective (nivelul de ocupabilitate depinde în principal de nivelul dumneavoastră de educație atins – persoanele ce au absolvit cel puțin liceul vor obține acest nivel de ocupabilitate). Consultații proiectului vă vor ajuta și orienta pentru înregistrarea la SPO.
Pentru a vă înscrie în proiect puteți completa formularul de la pagina www.inscriere-next-level.ro, iar experții și consultanții din proiect vă vor contacta în cel mai scurt timp cu detalii. Perioada de înscriere la cursurile antreprenoriale este limitată și urmează să se încheie în curând!
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Date de contact:
NEXT LEVEL – Oportunități de integrare durabilă pe piața muncii a tinerilor NEETs din Regiunea Sud-Est
Pagina Facebook proiect: https://www.facebook.com/nextlevelse
Pagină înscriere în proiect: https://www.inscriere-next-level.ro
Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR):
Website: https://www.ptir.ro/
Adresa: Str. Spătarului, nr. 30, Sector 2, București
Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL (CCSE)
Website: https://cursuriccse.ro
Sediul central: Str. Energiei nr.24A, Galați, jud. Galați







Leave a Reply