Connect with us

Exclusiv

 INTOARCEREA “RABINULUI” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

                                                                      Articol pentru “cunoscatori” : AVIZ AMATORILOR!

Din sursele nostre – care sunt mai bune decat ale lor, aflam ca in perioada urmatoare se va intoarce in tara unul dintre pionii importanti din zona de intelligence, cunoscut in “mediile” de specialitate sub numele de “Rabinul” (referire la originile sale cu legatura in Tara Sfanta), personaj aflat de ceva timp intr-un (auto)exil impus sub acoperire “externa” intr-o tara occidentala, partener strategic al României.

In fapt, daca ne aducem bine aminte, a fost unul dintre opozantii remarcabili ai nefastului regim Coldea (cel putin in ultima perioada a acestuia, cand deraierile personajului amintit luasera amploarea pe care o cunoaștem), plecarea fiind de fapt o consecinta directa a adversitatii declansate, insa datorita sprijinului de care “Rabinul” beneficiaza din partea unor importanti parteneri strategici externi, s-a convenit asupra acestui compromis. Interesant este faptul ca, se pare, actuala conducere a institutiei, recunoscandu-i unele merite, ar fi fost de acord cu trecerea in rezerva / pensionare cu gradul de general (daca e mult sau daca este putin, vom vedea).

Si mai interesant este, conform acelorasi surse, ca aceasta intoarcere a “fiului risipitor” ar avea legatura si cu coagularea unor forte in vederea implicarii intr-un fel sau altul in miscarile electorale din acest an (poate cele mai importante dupe 1989), in vederea preluării / manipulării ulterioare (îl recomandă aceste calități), direct sau prin interpuși, a unei hălci cat mai mare de putere.  Un astfel de personaj poate coordona lejer astfel de acțiuni, “mișcându-se” în această stare de fapt prezentată anterior ca pestele in apa, conexiunile si anvergura din zona media / politica si de afaceri (de unde are o sustinere substantiala, datorata si raspunderii avute pe linia de munca specifica) fiind bine cunoscute in medii. Caracter foarte abil, stăpânește perfect zona de informații însă extrem de periculos și răzbunător (conform chiar unor apropiați), dar având așa-zisa școală veche (face pe “prostu” și nu îți dai seama de adevaratele intenții), reușește foarte bine să nu îi intuiești niciodată planurile.

Noi stim si pozitia pe care “Rabinul” a avut-o intr-o unitate de elita ce in teorie nu exista nici atunci si sigur nici acum, aceasta recalibrare, in jurul acestuia, a unei parti din fosta sa echipa (implicati astazi in diverse afaceri, de la consultanta de specialitate, firme cu specific pe zona de intelligence / investigatii, criptomonede s.a.) precum si a altor cadre cu functii de conducere, fiind deosebit de remarcabila (sunt raliati se pare si fosti ofiteri din zone de informatii paralele / adiacente, personaje ce de-a lungul timpului l-au sprijinit, la vedere sau nu, datorita “ascendentei” paterne din celebra U.M. 0110 – la fel, pentru cunoscatori).

Asteptam cu interes aceasta mutare (lancezeala acestui personaj departe de zonele de acțiune din țară fiind resimțită în mediile specifice), insa avertizam inca de pe acum ca suntem cu “ochii” pe el (in incheiere, domnule Avi Rasin – cum va spun rudele de la Tel Aviv, nu? – punem si noi in declaratia de avere ceasul Ulysse Nardin si nu numai sau “casuta” de la Silistea Snagovului, din coada lacului, ca banuim ca si interpusii astia cat sa o mai tina sa – asta sa vedeti ca stim si noi, nu numai ei).

Cunoastem ca e de actualitate sa facem pe prostii si pe modestii (va place mult asta, am inteles), dar totusi …(Cerasela N.).

 

 




Exclusiv

Cele mai întâlnite condiții medicale în care folosim ciorapii compresivi

Publicat

pe

De

Ciorapii compresivi sunt dispozitive medicale esențiale în prevenirea și tratamentul afecțiunilor circulatorii. Aceștia funcționează prin aplicarea unei presiuni controlate asupra membrelor inferioare, stimulând circulația sângelui și prevenind stagnarea acestuia în vene. Produsele disponibile pe Medical Complex oferă soluții variate pentru diferite afecțiuni și niveluri de compresie, garantând confort și eficiență.

1. Varice și insuficiență venoasă cronică

Ciorapii compresivi sunt recomandați în mod frecvent persoanelor care suferă de varice sau insuficiență venoasă cronică. Aceste afecțiuni apar din cauza funcționării deficitare a valvelor venoase, ceea ce duce la acumularea sângelui în venele superficiale.

Un exemplu ideal pentru aceste condiții sunt ciorapii elastici compresivi din gama Medical Complex, care aplică o presiune moderată, reducând umflarea picioarelor și prevenind agravarea varicelor. Alegerea unei clase de compresie adecvată, precum ciorapii compresivi clasa I (15-21 mmHg), este esențială pentru rezultate optime.

2. Edemele și retenția de lichide

Persoanele care se confruntă cu edeme sau retenție de lichide în picioare pot beneficia semnificativ de utilizarea ciorapilor compresivi. Aceștia reduc umflarea și ameliorează disconfortul cauzat de acumularea excesivă de lichide în țesuturi.

Ciorapii compresivi clasa I sunt alegerea potrivită pentru edemele ușoare, oferind o presiune suficientă pentru a stimula circulația și a preveni agravarea simptomelor. Disponibili pe Medical Complex, aceștia sunt fabricați din materiale de calitate, care asigură confort pe durata întregii zile.

3. Tromboza venoasă profundă (TVP)

Tromboza venoasă profundă este o afecțiune gravă, caracterizată prin formarea de cheaguri de sânge în venele profunde ale picioarelor. Ciorapii compresivi joacă un rol important în prevenirea și tratarea acestei condiții prin reducerea presiunii venoase și îmbunătățirea fluxului sanguin.

În combinație cu alte dispozitive medicale, precum ortezele utilizate pentru imobilizarea articulațiilor în caz de accidentări, ciorapii compresivi contribuie la o recuperare rapidă și eficientă. Este important ca medicul să recomande clasa de compresie adecvată pentru această afecțiune.

4. Recuperarea post-operatorie

După anumite intervenții chirurgicale, în special cele care implică sistemul vascular sau ortopedic, utilizarea ciorapilor compresivi este esențială pentru a preveni complicațiile post-operatorii. Aceștia ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge și la reducerea edemelor post-chirurgicale.

Pe Medical Complex, găsești ciorapi elastici compresivi care oferă suport optim în perioada de recuperare, asigurând un confort sporit și o vindecare eficientă.

5. Sarcina și postpartum

Femeile însărcinate sunt expuse unui risc crescut de apariție a varicelor și edemelor din cauza presiunii exercitate asupra venelor de creșterea uterului. Acești ciorapi compresivi clasa I sunt ideali pentru prevenirea acestor probleme, oferind suport adecvat fără a compromite confortul.

De asemenea, perioada postpartum poate necesita utilizarea de ciorapi compresivi pentru a accelera recuperarea și a preveni eventualele complicații circulatorii. Alegerea unor produse de înaltă calitate, precum cele disponibile pe Medical Complex, este crucială pentru a garanta eficiența și siguranța.

De ce să alegi produsele de la Medical Complex?

Medical Complex oferă o gamă variată de ciorapi elastici compresivi, inclusiv modele pentru prevenție și tratament, adaptate nevoilor fiecărui utilizator. În plus, magazinul pune la dispoziție și o selecție de orteze si dispozitive medicale, utile în combinație cu ciorapii compresivi pentru gestionarea afecțiunilor ortopedice sau circulatorii.

Produsele sunt fabricate din materiale de calitate superioară, asigurând confort și eficiență, indiferent de afecțiunea tratată. Mai mult, consultanța oferită de echipa Medical Complex te ajută să alegi produsul potrivit nevoilor tale.

Ciorapii compresivi sunt soluții indispensabile în gestionarea multor afecțiuni circulatorii, de la varice și edeme până la tromboză și recuperare post-operatorie. Alegerea unui produs de înaltă calitate, precum cei din gama Medical Complex, asigură confort, eficiență și o sănătate mai bună. Indiferent de nevoile tale, ciorapii compresivi și dispozitivele medicale disponibile pe site îți pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții.

Citeste in continuare

Exclusiv

Avertismente și nepotism – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Concursuri disimulate in MEAT

Alertele privind angajările din MEAT

Ziarul de investigații și dezvăluiri Incisiv de Prahova atrage atenția asupra unor posibile iregularități în organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Se pare că, deși Direcția Națională Anticorupție (DNA) a acționat asupra sinecurilor din ministere, aranjamentele pentru angajări continuă.

 Iata ca aranjarea unor concursuri pentru ocuparea unor posturi in administratia centrala de specialitate nu s-a incheiat chiar daca DNA a facut ravagii in aceasta problematica obscura a sinecuristilor din mediul ministerelor.

Detalii despre concursurile viitoare

Din surse apropiate in Ministerul Economiei Antreprenoriatului si Turismului – MEAT, condus de catre ministrul PSD, Radu Oprea, aflam ca in perioada urmatoare se vor delura mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi caldute in cadrul acestei institutii chiar daca, dupa se stie, exista OUG nr. 115/2023[1] privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, prin care se stipuleaza la art. VII “(1) În anul 2024 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din:

a)instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare…”.

Astfel de pe site-ul public al MEAT[2] aflam printre altele ca in data de 16.12.2024, ora 10, se va da proba scrisa in vederea ocuparii pe durata nedeterminata a doua functii contractuale de consilier debutant la Serviciul Afaceri Europene din cadrul Directiei Afaceri Europene si Relatii Internationale, care vor participa 50 de candidati, iar dupa 4 zile candidatii admisi vor sustine proba practica, conform anuntului oficial postat.

Suspiciuni de favoritism

Dar ce este interesant este faptul ca majoritatea candidatilor nu stiu ca printre acestia se regaseste si o domnisoara cu numele de Stan Andreea Florina, recent absolventa de facultate, candidat cu un potential de sustinere din partea unor reprezentanti ai MEAT, cum ar fi: Razvan Marian Parcalebescu, directorul de cabinet al ministrului Radu Oprea, precum si colegele de serviciu ale acestuia doamna Stan Andriana Florina, consilier in cadrul MEAT, nimeni alta decat mama candidatei sus mentionte, si Bardas Maria Mihaela, consilier in cadrul MEAT, nimeni alta decat matusa candidatei anterior mentionate.

Impactul asupra angajărilor și transparenței

Gurile rele rele exterioare ministerului spun ca cele doua surori stau in acelasi birou si musoroiesc multe lucruri de interes pentru membrii corpului de control al ministrului si nu numai.

De mentionat este ca mama viitoarei candidate[3], pe care sigur o “recomanda vocea si talentul” respectiv experienta in domeniul de interes pentru ocuparea posturilor scoase la concurs, face parte (bine inteles, datorita capacitatii sale profesionale deosebite, avandu-se in vedere functia relevanta de consilier, nu cea de sef birou, sef serviciu sau director), din mai multe consilii de administratie la societati aflate in subordinea ministerului in cauza, cum ar fi: “Centrul National de Invatamant Turistic” SA, si “Uzina Mecanica Orastie” SA Hunedoara, de unde pentru anul 2023 a primit o indemnizatie cumulata de vreo 40.000 lei/an, iar actualmente este chiar presedinte al consiliului de administartie al SC “Uzina Mecanica Cugir” SA – Alba Iulia, cu o indemnizatie pe primele 6 luni de 23216 lei.

Matusa[4] acestei candidate este si aceasta, conform declaratiei de avere pentru anul 2023, membru administrator la SC “Iprochim”Sa – Bucuresti, iar prin anul 2019 constatam ca a fost nominalizata sa faca parte din secretariatul tehnic al comisiei de privatizare a SC “Rompetrol Rafinare” SA – Constanta[5], cand ministru al energiei era Virgil Popescu.

Deci cu asemenea proptele interne ministerului initiator al concursului, multe voci insinuase spun ca tanara candidata nu are nicio sansa sa rateze admiterea pe post, iar nivelul de cunoastere necesar pentru a trece de proba scrisa sunt bine aprofundate de transparenta tematici de studiu, astfel incat egalitatea de sanse pentru toti candidatii participanti este pe deplin asigurata.

Noi credem ca ministrul Radu Oprea cunoaste toate aspectele sus mentionate si va asigura luni 16.05.2024 toate conditiile ca candidata cu rude in minister sa nu fie dezamagita.

De ce apreciem asta, pentru ca un alt ministru al economiei Claudiu Nasui, devoala acum cateva luni cateva aspecte ce par de interes pentru urmatoarele saptamani[6], cand se vor mai tine si alte concursuri cu posibila dedicatie pentru speta sus mentionata, si credem ca sunt de interes si pentru o institutie de forta a statului DNA, cu experiente penale in domeniul concursurilor ministeriale, nu misterioase, care ar putea face putina ordine in cadrul MEAT pe subiectul sus referit.

Astfel, Claudiu Nasui spunea printre altele „Din câte am aflat, este o combinație de subiecte date de dinainte, cu proba orală, în urma căreia intră cine trebuie. În anumite cazuri, și acea bibliografie este făcută astfel încât să descurajeze oamenii din ‘afară’ să aplice. Toată această procedură este făcută, mai degrabă, ca să garanteze că ‘numai cine trebuie’ ocupă aceste poziții. Apoi, cel care este angajat prin calitatea de membru de partid sau prin nepotism, este greu de dat afară de oricine. De aceea, trebuie schimbată legea.”

Așteptări și apeluri la acțiune

În acest context, se așteaptă reacții din partea autorităților competente, precum DNA, pentru a ancheta aceste semnale de alarmă și pentru a restabili un climat de transparență și echitate în cadrul MEAT. Este esențial ca instituțiile statului să intervină pentru a asigura că angajările se fac pe baza meritului, nu a relațiilor de rudenie sau de partid.

Această situație ridică importante întrebări cu privire la integritatea sistemului public și la modul în care se gestionează resursele umane în instituțiile statului. Așteptăm reacții concrete din partea tuturor actorilor implicați. Vom reveni, normal, cu dezvăluiri senzaționale! (Cristina T.).

[1] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/277404

[2] https://economie.gov.ro/cariera/

[3] https://economie.gov.ro/stan-i-adriana-florina/

[4] https://economie.gov.ro/bardas-maria-mihaela/

[5] https://gov.ro/ro/print?modul=stiri&link=strategia-de-privatizare-a-societatii-rompetrol-rafinare-s-a-constanta-aprobata-de-guvern#null

[6] https://ziare.com/locuri-de-munca/angajare-stat-frauda-1882589

 

Citeste in continuare

Exclusiv

O decizie potențial dezastruoasă, un risc care ar putea costa Ploieștiul scump – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Ploieștiul incepe un nou drum? Ieșirea din ADI Deșeuri și provocările infruntării corupției

Un deceniu de mizerie și corupție

Ploieștiul a ieșit din ADI Deșeuri, structură care a menținut orașul într-o stare precară timp de un deceniu. Această perioadă a fost marcată de mizerie și gunoaie, iar drumul spre normalitate se preconizează a fi lung și dificil, precizeaza Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.

Promisiuni și independenta în serviciile de salubritate

Totuși, independența Ploieștiului în controlul calității serviciilor de salubritate constituie singura premisă de la care se poate progresa, reprezentând și o promisiune de campanie. Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a mulțumit Consiliului Local pentru sprijin și pentru calitatea dezbaterilor pe această temă.

Revelații retardate: Presa și UWS (aici), (aici), (aici), etc

Se simte un gust amar observând că o parte din presă a descoperit abia acum problemele legate de UWS (United Waste Solutions) – fosta Rosal. Deși noi dezvăluiam ilegalitățile comise de această companie și lipsa bunurilor de retur, acea parte a presei promova UWS. Acum, după ce Ploieștiul a ieșit din ADI Deșeuri, chiar și această parte a presei a ajuns la concluziile pe care noi le-am expus si dezvaluit în ultimele luni.

Proiecte Europene: speranțe și provocări

De asemenea, cu tot respectul pentru Mihai Polițeanu și Consiliul Local Ploiești, considerăm necesar să facem unele precizări:

 Este vital să ne amintim că se desfășoară în prezent un proiect finanțat de Uniunea Europeană intitulat „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor”, implementat la nivelul întregului județ Prahova.

Este important de notat că acest proiect este supus atât legislației naționale în vigoare, cât și directivelor comunitare referitoare la managementul deșeurilor, derularea sa având loc sub atentă coordonare a Ministerului Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Infrastructură Mare – Autoritatea de Management POIM.

Responsabilități legale și oportunități de imbunătățire

Conform Art. 10 alin. (11) din Legea nr. 51/2006: „Unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, care au delegat împreună gestiunea utilităților publice aceluiași operator/operator regional, se pot retrage din asociație înainte de expirarea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor doar cu acordul majorității celorlalte unități administrativ-teritoriale membre, exprimat prin hotărâri ale autorităților deliberative, precum și cu acordul scris al entităților finanțatoare, în cazul în care beneficiază de proiecte cofinanțate din fonduri europene.

Art. 521 din Legea nr. 51/2006 stipulează: (1) Unitățile administrativ-teritoriale au responsabilitatea pentru neîndeplinirea angajamentelor asumate referitoare la utilizarea fondurilor, atât cele bancare cât și cele nerambursabile.

(2) Ministerul, având rolul de autoritate de management, trebuie să notifice unitățile deficiente și să le solicite remedierea situației în termen de 30 de zile.

(3) Dacă nu se iau măsuri, ministerul va solicita restituirea prejudiciului creat.

(4) În cazul nerespectării obligațiilor, ministerul va recomanda sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit.

(5) După recuperarea sumelor datorate, ministerul va comunica Ministerului Finanțelor Publice pentru ridicarea restricțiilor.

Nereguli și provocări în managementul deșeurilor

De asemenea, orice membru care se retrage sau este exclus din Asociație se obligă să plătească toate sumele aferente investițiilor și despăgubirile stipulate în Contractele de Delegare. Documentul de Poziție al aplicației de finanțare subliniază că „nicio parte nu va încheia individual un contract de delegare a gestiunii serviciilor menționate”.

Necesitatea unei anchete riguroase

Având în vedere toate aceste aspecte, considerăm că primarul Mihai Polițeanu și Consiliul Local Ploiești ar trebui să analizeze cu atenție consecințele retragerii din Asociație, deoarece aceasta ar putea implica obligații de plată.

Pentru a lua o decizie bine fundamentată, ziarul Incisiv de Prahova publică și Instrucțiunea nr. 04/04.01.2017 emisă de AM POIM.

Aceasta ar trebui să servească drept bază pentru o discuție deschisă și informată despre viitorul serviciilor de salubritate din Ploiești. Este esențial ca autoritățile și cetățenii să colaboreze pentru a găsi soluții viabile care să prevină reapariția neregulilor și să asigure o gestionare eficientă a deșeurilor, restabilind încrederea în sistemul public. Numai prin transparență și responsabilitate se poate construi un viitor mai curat și mai sigur pentru comunitate. Vom reveni. (Cristina T.).

 

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

AfaceriO săptămână inainte

Alegerea sicriului potrivit si cum te ajuta firmele de pompe funebre in aceasta alegere

Vestea ca un membru din familie a trecut in nefiinta poate avea un impact emotional foarte puternic. Starea de tristete...

Uncategorized3 săptămâni inainte

Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare privind grava dezinformare transmisă de ANPC în spațiul public!

20 ianuarie, București. Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare că au fost grav dezinformați prin ultima comunicare către presă transmisă...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Cele mai întâlnite condiții medicale în care folosim ciorapii compresivi

Ciorapii compresivi sunt dispozitive medicale esențiale în prevenirea și tratamentul afecțiunilor circulatorii. Aceștia funcționează prin aplicarea unei presiuni controlate asupra...

Afaceri3 săptămâni inainte

Structuri Metalice – Baza Solidă a Construcțiilor Durabile

Structurile metalice reprezintă o soluție modernă și durabilă în domeniul construcțiilor, fiind esențiale pentru realizarea unor clădiri rezistente și sigure....

Uncategorized4 săptămâni inainte

Cum să creezi campanii de succes cu Performance Max

Campaniile Performance Max (PMax) reprezintă un format relativ nou oferit de Google Ads, care combină toate canalele Google – Search,...

Social1 lună inainte

Siguranta pe drum – Impactul jantelor de aluminiu asupra vehiculelor comerciale

Vehiculele comerciale, precum camioanele, autobuzele sau autoutilitarele, joaca un rol crucial in economie, transportand marfuri si persoane in siguranta. Intr-un...

Afaceri1 lună inainte

Confectio­narea matrițelor pentru garduri: Soluții moderne și durabile

  În industria construcțiilor, matrițele pentru garduri sunt esențiale pentru crearea unor structuri de beton rezistente și estetic plăcute. Aceste...

Social2 luni inainte

Ghidul miresei: Cum să alegi rochia de mireasă

Alegerea rochiei de mireasă este, probabil, unul dintre cele mai emoționante și așteptate momente din organizarea nunții. E rochia pe...

conuri rutiere conuri rutiere
Uncategorized2 luni inainte

5 tipuri de conuri rutiere pe care le poti intalni in trafic

  Daca esti sofer, fie incepator, fie experimentat, trebuie sa stii cu ce ai de-a face in timpul traficului, mai...

Care sunt cele mai cautate servicii de contabilitate Care sunt cele mai cautate servicii de contabilitate
Afaceri2 luni inainte

Care sunt cele mai cautate servicii de contabilitate

Intr-un mediu de afaceri din ce in ce mai complex, anumite servicii de contabilitate au devenit esentiale pentru companiile de...

Uncategorized2 luni inainte

Sarea cu Cimbru – Secretul Aromelor Intense

Ce este Sarea cu Cimbru? Sarea cu cimbru este o combinație naturală de sare, de obicei sare grunjoasă sau sare...

Exclusiv2 luni inainte

Avertismente și nepotism – Ziarul Incisiv de Prahova

Concursuri disimulate in MEAT Alertele privind angajările din MEAT Ziarul de investigații și dezvăluiri Incisiv de Prahova atrage atenția asupra...

Exclusiv2 luni inainte

O decizie potențial dezastruoasă, un risc care ar putea costa Ploieștiul scump – Ziarul Incisiv de Prahova

Ploieștiul incepe un nou drum? Ieșirea din ADI Deșeuri și provocările infruntării corupției Un deceniu de mizerie și corupție Ploieștiul...

Exclusiv2 luni inainte

AUTOSESIZAREA INSPECTIE JUDICIARE IN CAZUL JUDECATOAREI GROSU CRINA ELENA!!! – Ziarul Incisiv de Prahova

In mod normal, intr-o tara in care dreptatea si ocrotirea binelului public prin intermediul actului de justitie ar trebui sa...

Exclusiv2 luni inainte

Top jante de tabla rezistente in 2024 de la Vadrexim – Alegerea perfecta pentru durabilitate si fiabilitate

Jantele de tabla continua sa fie o alegere populara pentru soferii care cauta durabilitate, costuri reduse si rezistenta in conditii...

noptiere dormitor albe lucioase legenda casei noptiere dormitor albe lucioase legenda casei
Uncategorized2 luni inainte

Noptiere albe lucioase: Eleganță modernă pentru dormitorul tău

Descoperă cum noptierele albe lucioase aduc un plus de stil și funcționalitate dormitorului tău. Modele ieftine, suspendate, moderne și compacte...

Știrile Săptămânii