Connect with us

Exclusiv

Amânarea acțiunii de protest anunțate în 25 martie 2024, de Ziua Poliției Române – pentru data de 9 mai 2024, de Ziua Europei – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de inculpatul Tudose George Radu şi de intimaţii inculpaţi Lupu Mihai şi Nichita Vlad împotriva încheierii, din data de 18 martie 2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. 

Magistrații Curtții de Apel Ploiești au decis, pe 18 martie, înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă fată de inculpatul LUPU MIHAI și respectiv față de inculpatul NICHITA VLAD cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul TUDOSE GEORGE RADU, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv. Curtea de Apel (CA) Ploiești a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata LUPU MĂRIOARA pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv și a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar ca neîntemeiată.

Trebuie să precizăm că în acest mega-dosar al mafiei imobiliare din Ploiești multe persoane ÎNCĂ nu au depus plângeri penale din diverse motive (amenințări sau chiar suspecți) și pot să apară noi inculpați, noi suspecți, noi martori. În tentativa de a deruta organele de cercetare, grupul infracțional a pregătit cu lux de amânunte o schemă care, însă, a fost devoalată de anchetatori.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Desigur, și încadrările se pot schimba!

Din stenogramele intrate in posesia redactiei ziarului Incisiv de Prahova putem deduce ca implicarea tandemului chestorului Eduard Miritescu si comisarului Ginel Preda in protejarea mafiei White Tower va dinamita M.A.I, I.P.J Prahova si…surpriza…D.I.P.I!

Tentaculele WHITE TOWER continuă să uimească. Tupeul asa zisilor oameni de afaceri nu cunoaște limite, iar procurorii descoperă zilnic noi infracțiuni!

Ultima…descoperire o reprezintă rambursările ilegale de TVA încasate de Mihai si Mărioara LUPU, fără a avea prea multe documente în spate, si fără ca inspectorii ANAF să verifice atent situația.

În plus, indiciile conduc din ce în ce mai des spre fruntasii unui partid politic din Prahova si este o chestiune doar de câteva zile până când persoane importante vor fi aduse la audieri, cu mandat din partea procurorilor.

Reamintim faptul ca, „dezvoltatorul” imobiliar Mihai LUPU turnat de pseudo-ziaristul santajist si spagar Stavri Cătălin! Opt apartamente nu au fost suficiente pentru a asigura protecția!

Mihai Lupu si avocatul Vlad Nichita au fost plasați în arest la domiciliu, după 60 de zile de arest preventiv. Cine urmează în mega-țeapa White Tower?

În acest moment Ploieștiul este scena unui mare scandal cu apartamente de lux, cunoscut drept White Tower, unde proprietarul a vândut de șapte ori un apartament.

Ancheta în mega dosarul de înşelăciune cu apartamente construite în complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti a fost extinsă.

Santajistul si spagarul Catalin Stavri Stavri primește prin intermediari, soția și mama acestuia, 7 (șapte) apartamente. Două soția, cinci mama lui. În acest moment, ambele „păgubite” s-au înscris la masa credală. Într-un context în care apropiații  dezvoltatorilor imobiliari s-au înfipt la masa credală, pe lângă cei cu adevărat păgubiți, cu scopul vădit de a reduce la zero activele din patrimoniul firmei deținute de familia Lupu. Stategia pusă la cale cu lux de amănunte urmărea, de fapt, anularea despăgubirilor pentru cumpărătorii de bună credință.

Stavri, la rândul lui informat de politistii corupti din IPJ Prahova care au protejat aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata prin tandemul Miritescu-Ginel Preda, grupare infiintata chiar de fostul procuror „Portocala”, schimbă tabăra – în stilu-i caracteristic – și, la data de 11 ianuarie a.c.,, se prezintă de bună voie și nesilit de nimeni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Nu știm dacă Stavri a depus dovada achitării celor 7 apartamente (dintre care unul înstrăinat de mama acestuia).

Cert este că a urmărit să nu fie urmărit și l-a „sifonat” pe Lupu Mihai, conform surselor noastre judiciare, cum că știe că este cercetat și se așteaptă să fie arestat. Mai mult, spune el, Lupu l-ar fi înșelat și pe Nichita care îi este prieten.

Stilul caracteristic al santajistului spagar Catalin Stavri! Va suna cunoscut acest „Modus operandi” al santajistului si spagarului pseudo-ziaristului? L-a tradat pe Lupu asa cum a facut cu toti:

CamScanner 12-03-2023 (1)

Si dacă tot vorbim despre corectitudine, spaga a fost obținută de la mahărul „mafiei deseurilor” din Prahova, cel pe care Stavri îl calcă în picioare de ceva timp încoace, deoarece a refuzat sa ii mai dea spaga la santaje!

Pe acelasi principiu de golaniada, santajistul spagar il facea ulterior interlop pe prietenul sau de pahar, Fane Capatana care ii achita mesele!

In fotografia primită la redacție il arată pe STAVRI la masă cu FANE CĂPĂȚĂNĂ, dar si cu politisti din IJP PRAHOVA, semn că legăturile sunt extrem de multe. Poate acum se intelege atacurile si santajele media la care a aderat si un senator! Poate intelegem si protectia de care se bucura Muresan Catalin cel cu Bomba Ecologica de la Pleasa (cititi aici.) , dar si nasul Belu, prietenul de pahar al santajistului alaturi de un politist de la „flagrante”!

Sau va posta cu eterna „DOCUMENTARE” ca in cazul drogurilor. S-a documentat stand alaturi de „infractori”, chiar daca documentarea s-a lasat cu santaje si obtinerea de foloase ca cele de mai sus. Ulterior cu transformarea acestora in infractori si desfiintati in media santajista!

In poza de mai sus avem Gruparea de infractori (Catalin Stavri, Belu Claudiu si Muresan Catalin),  o grupare acoperita si protejata de politisti corupti din IPJ Prahova si de tandemul Miritescu – Ginel Preda – care sta alaturi de cel ce este numit acum infractor, Fane Capatana si alaturi de un politist din IPJ Prahova!

De altfel, sursele noastre susțin că foarte curând vor fi aduse la audieri si alte persoane din această grupare care a acaparat Ploiestiul! Sa vedem daca procurorul de caz a putut fi indus in eroare („pacalit”) de sifonarea santajistului si schimbarea taberei dupa modelul sau caractersitic. (Cristina T.).

N. R -In Prahova exista un pseudo ziarist santajist si spagar, pe numele lui STAVRI CATALIN , zis PESTE, care la varsta de 28 de ani, a fost implicat intr-un dosar penal.

Ancheta noastra are la baza rechizitoriul din dosarul nr. 85/D/P/2005, din 08.05.2006,  in care STAVRI CATALIN, zis PESTE a fost parte ca si consumator de droguri, alaturi de prietena sa de la acea vreme. In afara de numele intregral al jurnalistului vom da publicitatii doar initialele celor care au fost parte in dosar, pentru ca nu ei fac obiectul acestui material jurnalistic.

Persoanele sunt urmatoarele:

Inculpati

P.A., cercetat in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art. 4 alin1 si art. 5 din Legea 143/2000

T.I.R., cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art 4 alin 1 din Legea 143/ 2000

Invinuiti

S.M.S.

P.V.C.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/ 2000

STAVRI CATALIN

S.L.E.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art 4 alin. Din Legea 143/2000

Legenda

Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri

Art. 1

In prezenta lege termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:

  1. a) substante aflate sub control national – drogurile si precursorii inscrisi in tabelele-anexa nr. I-IV care fac parte integranta din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanta de urgenta a Guvernului, prin inscrierea unei noi plante sau substante, prin radierea unei plante sau substante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel in altul, la propunerea ministrului sanatatii;
  2. b) droguri – plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante, inscrise in tabelele nr. I-III;
  3. c) droguri de mare risc – drogurile inscrise in tabelele nr. I si II;
  4. d) droguri de risc – drogurile inscrise in tabelul nr. III;
  5. e) precursori – substantele utilizate frecvent in fabricarea drogurilor, inscrise in tabelul nr. IV;
  6. f) inhalanti chimici toxici – substantele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sanatatii;
  7. g) consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control national, fara prescriptie medicala;
  8. h) toxicoman – persoana care se afla in stare de dependenta fizica si/sau psihica cauzata de consumul de droguri, constatata de una dintre unitatile sanitare stabilite in acest sens de Ministerul Sanatatii;
  9. i) cura de dezintoxicare si supravegherea medicala – masurile ce pot fi luate pentru inlaturarea dependentei fizice si/sau psihice fata de droguri;
  10. j) livrarea supravegheata – metoda folosita de institutiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea si sub controlul procurorului, care consta in permiterea trecerii sau circulatiei pe teritoriul tarii de droguri ori precursori, suspecti de a fi expediati ilegal, sau de substante care au inlocuit drogurile ori precursorii, in scopul descoperirii activitatilor infractionale si al identificarii persoanelor implicate in aceste activitati;
  11. k) investigatori acoperiti– politisti special desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, investigatii in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor si acte premergatoare, sub o alta identitate decat cea reala, atribuita pentru o perioada determinata.

Art. 2

(1)   Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 4

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,    transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani.

Art. 5

Punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte sau a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Firul evenimentelor

Actiunea porneste in iunie 2005, cand un individ ( O.C) arestat in alta cauza, a sesizat organele de politie cu faptul ca T.I.R. in perioada 2003- 2004, impreuna cu sora sa si I.L.D ar fi consumat si comercializat droguri de risc si mare risc( cannabis si ectasy) pe raza municipiului Campina, pe care le procura prin intermediul lui S.M.S.

In luna octombrie 2005, T.I.R. a aflat de la prietenul sau P.A, ca acesta din urma ar fi procurat cannabis, motiv pentru care, pentru a testa calitatea drogului s-a deplasat in Ploiesti, unde P.A locuia fara forme legale si au consumat impreuna cannabis folosind o pipa confectionata artizanal de P.A.( aceeasi pipa pe care si STAVRI CATALIN, zis PESTE a folosit-o pe 24.11.2005, dupa cum veti vedea).

Odata cu aceasta sesizare a lui O.C, actiunea politistilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate( BCCO) s-a pus in miscare si primul pas a fost ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice,  pe baza autorizatiei nr. 2(23), din 06.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova in dosarul 8/PI/2005, asa cum se regaseste la fila 150- 154 din dosar.

In paralel, asa cum reiese din rechizitoriu, a fost interceptat si inregistrat telefonul inculpatului P.A., in baza autorizatiei nr. 42/ 27.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova

In dosarul 11/PI/2005, conform filei 217-230.

Atat dosarul lui T.I.R. cat si cel al lui P.A. au fost conexate intr-unul singur, respectiv 85/D/P/2005, din care va relatam faptele. Din iunie pana in octombrie lucrurile s-au miscat cu rapiditate, iar printre inculpatii si invinuitii invocati a fost infiltrat si un investigator acoperit, caruia o sa ii citam doar initialele din dosar, adica T.M. Astfel, tot ce se intampla era sub control, in primul rand prin implementarea investigatorului acoperit in grupul infractional si in al doilea rand prin ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice.

Un grup infractional in care „nimereste” si Stavri

Pentru ca, asa cum spuneam, BCCO avea totul sub control, orice aparitie in acel grup era stiuta in timp util si real. In baza interceptarilor telefonice s-a aflat ca in data de 24.11.2005 “ la domiciliul lui P.A. ( n.r- din Ploiesti, Soseaua Vestului, nr. 11, Bl. 1, ap. 100) urmeaza a se prezenta doua persoane identificate ca fiind STAVRI CATALIN, zis PESTE si S.L.E. care au solicitat inculpatului sa le ofere spre consum droguri. In seara aceleasi zile, cei doi au patruns in domiciliul inculpatului unde au consumat cannabis, impreuna cu acesta, folosind pipa confectionata artizanal”.

Interceptarea convorbirilor a scos la iveala faptul ca a doua zi, dupa chermeza la care a participat si jurnalistul STAVRI CATALIN, zis PESTE, P.A. urma sa se deplaseze la locuinta parintilor din Campina ca sa distribuie inculpatului T.I.R. o cantitate de droguri. Potrivit planului stabilit in seara de 24 octombrie, a doua zi P.A. s-a deplasat la Campina, doar ca pe drum a fost oprit de o echipa operativa formata din politisti ai BCCO si coordonata de un procuror care, dupa ce s-a legitimat a efectuat o sumara perchezitie corporala si a bagajelor, identificandu-se in geanta sa de umar pipa folosita in noaptea precedenta, la care a participat si STAVRI CATALIN, zis PESTE.

Chiar in aceeasi zi, in baza autorizatiei de perchezitie nr. 27 s-a patruns in imobilul din Soseaua Vestului, unde s-a efectuat o perchezitie ridicandu-se cantitatea de 38 de grame de materie vegetala cu ambalaj, ce se afla pe sifonierul din sufragerie dar si doua felii de paine pe care se afla materie vegetala arsa( fila 238- 254).

Sa vina comanda…Cannabis pe paine pentru jurnalist

Chermeza la care a participat STAVRI CATALIN, zis PESTE si unde s-a consumat cannabis pe paine i-a atras acestuia implicarea activa in dosarul 85/D/P/2005, ca si consumator, asa cum recunoaste in declaratia sa, care se regaseste la fila 83-85. Materia vegetala arsa, de pe cele doua felii de paine a fost supusa unei constatari tehnico- stiintifice la Laboratorul de Analize Fizico- Chimice- Droguri, din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, concluzionandu-se ca materia vegetala arsa cantareste, in sine, 15 grame si contine tetrahidrocannabinol(THC), substanta psihotropa biosintetizata de planta cannabis( fila 268- 271).

Pentru cei care nu stiu,  Cannabis sativa contine peste 400 de compusi pe langa substanta psihoactiva, delta-9-tetrahidrocannabinol (THC), o moleculă psihoactivă ce produce senzațiile asociate cu consumul de marijuana si  are ca efect principal, tulburarea de memorie. Poate aceasta e cauza care sta la baza povestii induiosatoare pe care STAVRI CATALIN zis PESTE a prezentat-o intr-o conferinta de presa din acea vreme.

Consecintele

Inainte de a va prezenta povestea credem ca este bine sa stiti ce consecinte a avut noaptea de pomina a jurnalistului de investigatii STAVRI CATALIN zis PESTE, atat pentru el cat si pentru ceilalti invinuiti sau inculpati, conform hotararii instantei. Dar nu inainte de a mai cita un pasaj important din rechizitoriu: “ Instanta de judecata urmeaza a se pronunta asupra aplicarii art. 33 lit. a din Codul Penal, privind concursul real de infractiuni, in cazul celor trei acte materiale  prin care P.A. a oferit droguri in vederea comercializarii si respectiv consumului propriu inculpatului T.I.R. si invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E, precum si in cazul consumului de droguri practicat impreuna cu acestia”. De asemenea, mai este de remarcat ca “ Fapta invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Datorita faptului ca acestia au participat o singura data la consumul de droguri cu inculpatul P.A., neexistand elemente care sa conduca la concluzia ca acestia sunt implicati in traficul de droguri sau ca au si alte acte materiale specifice consumului de droguri, se apreciaza ca fapta lor nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmand a se dispune fata de acestia scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei masuri cu caracter administrativ- amenda, in cuantum de 10.000.000 lei pentru fiecare”. In final, asa cum reiese din documentele pe care le am in fata, toti au fost scosi de sub urmarire penala, numai STAVRI CATALIN zis PESTE si prietena sa de la cea vreme au fost doar amendati, fiind scapati de Miritescu si Ginel Preda!.

In concluzie, Stavri a consumat cannabis pe paine, potrivit rechizitoriului si propriei sale declaratii.  Desi  faptele erau evidente, omu’ a incercat sa arunce pe politistii de la BCCO ca ar avea ceva cu el si ca va declansa un razboi personal cu acestia. Il vom cita mai jos cu franturi rupte dintr-un articol “bomba” scris de mana lui.

Falsa poveste din jurul consumului de droguri

Povestea tesuta de Stavri Catalin a avut un singur cuvant de ordine: DOCUMENTARE. In conferinta de presa, pe care tinut-o dupa ce a achitat amenda administrativa si tot procesul a fost incheiat, a incercat sa ne induioseze pe toti cei prezenti, ca a fost la fata locului in noaptea consumului de droguri, pentru o documentare care avea sa rupa gura targului printr-un articol ulterior. Daca documentare inseamna sa consumi cannabis pe paine, atunci documentare sa fie. Iata scuzele pe care le scrie jurnalistul, in 18.10.2007, in favoarea nevinovatiei lui:

“Acum, vreau sa povestesc pe scurt un fragment din VIATA mea, nu de cand m-am nascut ci de cand am intrat in presa. Bun. Vreau sa mentionez ca asta nu e vaicareala, pur si simplu vreau sa povestesc, hai sa zicem ca simt nevoia. Am crescut fara parinti( asta se leaga oarecum cu legaturile mele cu lumea interlopa) si acum 3 ani, Marin Marian( d’ale lui Mitica) de la TVR 2 a stat la o bere cu mine si cica “m-a citit” si mi-a propus sa lucrez in presa, la un prieten de-al lui, Mihai Nicolae( Misu) de la Viata Prahovei( VP). Victor Preda era redactor sef atunci la VP. Si aici incepe povestea mea ca ziarist…

Eu, care faceam tot felul de combinatii si castigam cam de 6-7 ori salariul de la VP, am acceptat pur si simplu sa muncesc…Ma bucuram ca renuntasem la viata de Golan si castigam multi bani muncind”. De aici incolo vine povestea <<documentarii>>.

“…Ei bine, dupa un articol intitulat ( parca, nu-mi amintesc preabine) <<Canabis pe toate strazile>>, Crima Organizata a trecut la cosit si s-a gandit cum sa ma lege la gura. Sansa lor a venit imediat, dupa ce un fost prieten de-al meu mi-a spus ca-mi da pe tava o retea de traficanti, cu conditia sa ii spun unde gaseste canepa( canabisul). Am acceptat si am demarat o ancheta, martori imi sunt doi politisti ( surse de-ale mele). Problema a intevenit cand seful de la Crima Organizata, comisarul sef Eugen Serghie m-a contactat sa-mi spuna ca nu trebuia sa scriu ce am scris si ca nu exista canepa pe strada. Atunci am comis-o rau de tot,  asta pentru ca m-am dus la Podul de Lemn de langa caminul Rafinorilor si am rupt o craca dintr-o planta de canepa si i-am trantit-o pe birou lui Serghie. A luat foc. A mentionat ca poate sa ma aresteze pentru simplul fapt c-am pus mana pe rahatul ala de iarba. Cica asa era legea. Imediat, am fost filat. Mi s-au ascultat telefoanele si asa am ajuns la cel care-mi promisese ca-mi da pe tava reteaua de traficanti”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exclusiv

In 2018 și 2019 numărul pensionărilor în Poliție, Jandarmerie, ISU este vădit insignifiant în raport cu creșterile bruște din anii următori, 2020, 2021, 2022, 2023! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Astfel, acesta s-a prezentat tot cu ifose de smecher și a facut avansuri sexuale la mai multi participanti, motiv pentru care a fost bătut cu simț de răspundere.

Dupa ce a fost batut, coruptul putinist hartuitor „Capitan la 15 ani” (ce detine o diploma care contine 7 file in limba rusa – aicia stabilit un nou record mondial la…fuga.

Sursele noastre precizeaza ca nu stiu daca, in prezent, acesta s-a oprit din alergat sau a ajuns pe la un spital sa isi „linga” ranile.

Numele coruptului Sandu (alias Alexandru) Frangulea apare in dosare penale inca de la aparitia sa pe „scena” la IPJ Prahova, dar mereu a beneficiat de „protectia” unor procuroare, asa cum am dezvaluit in articolele anterioare.

Astfel, numele coruptului de la sefia Anticorputie Prahova apare si in dosarul FOSTULUI SECRETAR DE STAT in Ministerul Justitiei Doru Crin Trifoi care a fost urmarit penal de procurorii DNA in dosarul „Lauruc”. In acest caz isi „varase” nasucul si procurorul Placinta Constantin, protectorul mafiotilor din petrol conform dezvaluirilor ziarelor din acea perioada, fostul socru a lui Andrei Volosevici, ca sa ajungem la gruparea de criminalitate economico-financiara organizata din prezent, grupare protejata de la varful M.A.I..

Frangulea Alexandru – alias’ Capitan la 15 ani

Supranumit asa in sistem pentru iucompetenta sa si modul in care urca in grad, inainte de termen, in loc sa fie anchetat si judecat pentru fapte de coruptie.

Si-a inceput furtunoasa cariera la economic in cadrul IPJ Prahova, unde s-a remarcat prin incompetenta crasa si multiple fapte de coruptie, unele pur si simplu „gainarii”.

Ca si prietenul sau, procurorul „Portocala”, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – s-a remarcat prin arestarea ilegala a unui om de afaceri care, dupa ce acesta a stat 10 luni in arest, s-a constatat un prejudiciu ZERO, pe firma anchetata de acest incompetent.

Tot pe cand „lucra” la economic in IPJ Prahova, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – efectua controale in Oborul din Ploiesti. Aici, a pantentat o schema de mare maestru in faradelegi. Toti tarabagii din Piaţa Obor aveau voie sa isi vanda marfurile doar daca luau de la Capitan la 15 ani bani cu CAMATA! Cine indraznea sa nu apeleze la ajutorul sau pentru imbogatirea proprie, era drastic „potcovit”, cu amenzi si nu numai. Sa nu mai spunem de „vamuiri”…

Era renumit pentru sicanele facute colegilor prin apelarea cu sesizari false  la Corpul de Control al Ministrului M.A.I..

Ultima astfel de incercare de a haitui colegii din economic cu acest Corp de Control s-a intors impotriva Capitanului la 15 ani. Astfel, seful sau s-a ales cu o sesizare la parchet unde a fost si condamnat cu suspendare pentru pastrarea la sertar a unui dosar penal ce il avea ca subiect pe fiul unui sef al IPJ Prahova.

„Capitan la 15 ani” a fost salvat, dar a fost mutat la 955 in cadrul IPJ Prahova, unde a zacut ceva timp pe post de „telefonista”, de unde a fost iarăși salvat de procuroarea de la Parchetul General (E. R.) si mutat la cadre la IPJ Prahova, acolo unde a ramas cativa ani.

Aceeasi procuroare il salveaza din nou (dupa cativa ani) si il aduce la BCCO Prahova, unde este marginalizat de colegi si unde s-a remarcat prin FURTURI, chiar furturi de la colegii de la BCCO.

De mentionat ca aceasta „mutare” s-a efectuat impotriva vointei lui Eugen Serghie (care s-a opus vehement avand in vedere ca avea cunostinta de faptele sale infractionale), comisar-sef la Brigada de combatere a criminalitatii organizate la aceea data. Daca tot este la pensie, domnul Dosaru Viorel poate spune public de la cine a primit „presiuni”/ordin pentru mutarea „Capitanului la 15 ani” de la cadre la BCCO.

Cum va dezvaluiam, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – fura chiar de la colegii sai de la BCCO. S-a remarcat chiar prin furtul unui sigiliu M.A.I. al lui Spiridon Nicoleta pentru ca, dupa cateva zile, sa il arunce prin birou ca sa lase impresia ca aceasta l-a pierdut.

Cand si-a dat seama ca la noul loc de munca nu poate sa avanseze conform stilului sau care i-a adus porecla de „Capitan la 15 ani”, Frangulea Alexandru da din „urechiusele” sale corupte si ajunge sef la Arme si Munitii, serviciul in care incepe sa isi faca relatii cu oameni de afaceri (si nu numai), efectuand controale doar in beneficiul unor societati comerciale si in detrimentul altora, sa nu credeti ca pe „ochi frumosi”. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Breaking News/Dupa ce a fost bătut cu simț de răspundere, coruptul putinist „Capitan la 15 ani”,  a stabilit un nou record mondial la…fuga – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Astfel, acesta s-a prezentat tot cu ifose de smecher și a facut avansuri sexuale la mai multi participanti, motiv pentru care a fost bătut cu simț de răspundere.

Dupa ce a fost batut, coruptul putinist hartuitor „Capitan la 15 ani” (ce detine o diploma care contine 7 file in limba rusa – aicia stabilit un nou record mondial la…fuga.

Sursele noastre precizeaza ca nu stiu daca, in prezent, acesta s-a oprit din alergat sau a ajuns pe la un spital sa isi „linga” ranile.

Numele coruptului Sandu (alias Alexandru) Frangulea apare in dosare penale inca de la aparitia sa pe „scena” la IPJ Prahova, dar mereu a beneficiat de „protectia” unor procuroare, asa cum am dezvaluit in articolele anterioare.

Astfel, numele coruptului de la sefia Anticorputie Prahova apare si in dosarul FOSTULUI SECRETAR DE STAT in Ministerul Justitiei Doru Crin Trifoi care a fost urmarit penal de procurorii DNA in dosarul „Lauruc”. In acest caz isi „varase” nasucul si procurorul Placinta Constantin, protectorul mafiotilor din petrol conform dezvaluirilor ziarelor din acea perioada, fostul socru a lui Andrei Volosevici, ca sa ajungem la gruparea de criminalitate economico-financiara organizata din prezent, grupare protejata de la varful M.A.I..

Frangulea Alexandru – alias’ Capitan la 15 ani

Supranumit asa in sistem pentru iucompetenta sa si modul in care urca in grad, inainte de termen, in loc sa fie anchetat si judecat pentru fapte de coruptie.

Si-a inceput furtunoasa cariera la economic in cadrul IPJ Prahova, unde s-a remarcat prin incompetenta crasa si multiple fapte de coruptie, unele pur si simplu „gainarii”.

Ca si prietenul sau, procurorul „Portocala”, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – s-a remarcat prin arestarea ilegala a unui om de afaceri care, dupa ce acesta a stat 10 luni in arest, s-a constatat un prejudiciu ZERO, pe firma anchetata de acest incompetent.

Tot pe cand „lucra” la economic in IPJ Prahova, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – efectua controale in Oborul din Ploiesti. Aici, a pantentat o schema de mare maestru in faradelegi. Toti tarabagii din Piaţa Obor aveau voie sa isi vanda marfurile doar daca luau de la Capitan la 15 ani bani cu CAMATA! Cine indraznea sa nu apeleze la ajutorul sau pentru imbogatirea proprie, era drastic „potcovit”, cu amenzi si nu numai. Sa nu mai spunem de „vamuiri”…

Era renumit pentru sicanele facute colegilor prin apelarea cu sesizari false  la Corpul de Control al Ministrului M.A.I..

Ultima astfel de incercare de a haitui colegii din economic cu acest Corp de Control s-a intors impotriva Capitanului la 15 ani. Astfel, seful sau s-a ales cu o sesizare la parchet unde a fost si condamnat cu suspendare pentru pastrarea la sertar a unui dosar penal ce il avea ca subiect pe fiul unui sef al IPJ Prahova.

„Capitan la 15 ani” a fost salvat, dar a fost mutat la 955 in cadrul IPJ Prahova, unde a zacut ceva timp pe post de „telefonista”, de unde a fost iarăși salvat de procuroarea de la Parchetul General (E. R.) si mutat la cadre la IPJ Prahova, acolo unde a ramas cativa ani.

Aceeasi procuroare il salveaza din nou (dupa cativa ani) si il aduce la BCCO Prahova, unde este marginalizat de colegi si unde s-a remarcat prin FURTURI, chiar furturi de la colegii de la BCCO.

De mentionat ca aceasta „mutare” s-a efectuat impotriva vointei lui Eugen Serghie (care s-a opus vehement avand in vedere ca avea cunostinta de faptele sale infractionale), comisar-sef la Brigada de combatere a criminalitatii organizate la aceea data. Daca tot este la pensie, domnul Dosaru Viorel poate spune public de la cine a primit „presiuni”/ordin pentru mutarea „Capitanului la 15 ani” de la cadre la BCCO.

Cum va dezvaluiam, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – fura chiar de la colegii sai de la BCCO. S-a remarcat chiar prin furtul unui sigiliu M.A.I. al lui Spiridon Nicoleta pentru ca, dupa cateva zile, sa il arunce prin birou ca sa lase impresia ca aceasta l-a pierdut.

Cand si-a dat seama ca la noul loc de munca nu poate sa avanseze conform stilului sau care i-a adus porecla de „Capitan la 15 ani”, Frangulea Alexandru da din „urechiusele” sale corupte si ajunge sef la Arme si Munitii, serviciul in care incepe sa isi faca relatii cu oameni de afaceri (si nu numai), efectuand controale doar in beneficiul unor societati comerciale si in detrimentul altora, sa nu credeti ca pe „ochi frumosi”. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Din greseala in greseala, spre victoria ( paguba) finala, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul.

Sau cum s-au transformat cei de la IGPR-DOP in agentii coruptiei si in slugile DGF, in scopul pagubirii sefilor de post din tara!

Pana in anul 2023, fisa cadru pentru sefii de post, intocmita de DOP continea atributiile de prevenire coruptie impuse de OMAI 62/2018.

Insa, in 2022 au inceput sa apara primele sentinte definitive pe majorarea de anti-coruptie de 12,5 %.

Este foarte probabil ca cloaca de mafioti din aparatul central, condusa de DGF, s-a alarmat ca nu va dura mult si informatia va incepe sa circule, avand ca rezultat o explozie a proceselor pentru obtinerea majorarii anti-coruptie, introduse de toti sefii, inclusiv de sefii de post.

Pe cale de consecinta, s-au gandit ce sa faca sa diminueze paguba, cum sa isi pregateasca din timp, aparari pentru respingerea proceselor in instanta.

Dispozitia IGPR 14/2023 a furnizat pretextul pentru modificarea fisei cadru pentru sefii de post si, pe cale de consecinta, a fiselor de post.

Dispozitia 14/2023 nu a avut ca obiect sa reglementeze in domeniul OMAI 62/2018 si nu a dispus sa fie eliminate din fisa postului sefului de post atributiile de prevenire coruptie. Seful IGPR nu e ministru. Nu poate bloca el, ordinele ministrului. Are doar dreptul si obligatia sa le puna in executare. Si atat!

Insa, repet, Dispozitia 14 furniza pentru DOP si altii (papusarii care au avut putere sa influenteze DOP), pretextul pentru modificarea fiselor cadru de post si ulterior a fiselor de post pentru sefii de post.

DOP a primit instructiuni ( pe gura, bineinteles, ca sa nu ramana urme si la o adica sa fie doar ei trasi la raspundere disciplinara si eventual penala) sa elimine ilegal din fisele de post ale sefilor de post, atributiile de prevenire coruptie.

Pe cei de la DOP se pare ca nu ii da inteligenta afara din casa si in plus, sufera si ei, ca multi altii adusi la centru, de sindromul slugarniciei absolute. Ca nu doar nu sunt adusi pe competenta.

Si au executat obedienti ce li s-a cerrut, chiar daca era ilegal (adica se incalca OMAI 62/2018 care obliga imperativ ca orice fisa de post de sef, orice sef, sa contina atributii de prevenire coruptie).

Concret, in vara lui 2023, in iulie, a aparut noua fisa cadru pentru sefi de post care surprinzator nu mai continea atributiile impuse de OMAI 62/2018.

Deci cea veche continea, cea noua nu mai continea.

Intentia DOP de frauda a ordinului 62/2018 e clara pentru ca fisa veche cadru continea atributii de prevenire coruptie. Deci ei clar au cunoscut existenta si continutul OMAI 62/2018, cand au facut fisa cadru veche.

Trebuie evidentiat si ca OMAI 62/2018 era o norma publicata in Monitorul Oficial.

Deci tot prostul, si daca este grajdar la o ferma de tara si nu are treaba cu MAI, este prezumat de lege ca are cunostinta de continutul OMAI 62/2018.

DOP a fost doar primul instrument folosit ca agent al raului, in slujba DGF, in scopul pagubirii sefilor de post.

Dupa emiterea fisei cadru ilegale, au fost atrasi si implicati in conduita ilegala, alti functionari, respectiv cei de la IPJ-uri, membri in comisiile care redactau efectiv fisele pentru sefii de post, pe baza fisei cadru emise de DOP.

E foarte interesant ( si dubios in acelasi timp) ca, potrivit OMAI 140/2016, clocit de DGMRU, o alta structura matraguna) intr-o comisie de analiza postului fac parte tot felul de „specialisti”, mai putin specialistul in lege, in drept, adica consilierul juridic.

Astfel, potrivit ordinului, Membrii comisiei de analiză a postului sunt:

a) psihologul de unitate,

b) un reprezentant al structurii de resurse umane,

c) lucrătorul desemnat cu securitatea şi sănătatea în muncă sau, în lipsa acestuia, o persoană desemnată din cadrul structurii competente cu atribuţii în domeniul inspecţiei muncii;

d) şeful nemijlocit al titularului postului.

Niciuna dintre functiile de mai sus, nu presupune pentru ocupare, licenta in drept. Deci in comisie pot fi de la licentiati in psihologie, pana la absolventi de mecanica, arte frumoase, horticultura sau teologie.

De ce lipseste dintr-o astfel de comisie, specialistul in lege, consilierul juridic, platit de fiecare ipj ca sa verifice si sa certifice ca este legala, conduita IPJ? Cel mai probabil era nevoie de ” spatiu” pentru momentele in care se face o manevra la fisa de post si era mai sigur sa nu fie prin zona, un consilier juridic.

Consilierii, stim cu totii, sunt alesi pe spraceana sa fie tot neam de sclavi, insa nu se stie cand vreodata se trezeste simtul legalitii in vreunul si incepe sa pune piedici ” de legalitate”, conducerii.

A doua chestie care te izbeste efectiv in ochi cat de mizerabila, cat de ordinara este! Cica daca exista o fisa cadru, membrii comisiei de analiza a postului sunt scutiti sa mai verifice si ei, actele normative aplicabile! ( art. 6 (3) din anexa 1 la ordinul 140/2016)

Aici este clar o lucratura, o strategie impotriva sefilor de post, pusa la cale de un grup organizat. Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba!

Cam asta e concluzia mea, la acest moment, pe baza informatiilor primite neoficial din diferite surse si puse cap la cap.

Cine stie mai multe sau stie ca altul este adevarul, il invit sa dezvaluie!

 Stiti cand o sa va dati seama ca s-a pregatit cu DOP , terenul pentru aparare? Cand veti primi intampinare si in ea va scrie ca reclamantul sef de post (asa se va invoca si la sef financiar, logistica, cazier, etc) nu are in fisa postului atributii anti-coruptie, mai dezvaluie Emil Pascut. (cerasela N.).

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv19 ore inainte

In 2018 și 2019 numărul pensionărilor în Poliție, Jandarmerie, ISU este vădit insignifiant în raport cu creșterile bruște din anii următori, 2020, 2021, 2022, 2023! – Ziarul Incisiv de Prahova

Astfel, acesta s-a prezentat tot cu ifose de smecher și a facut avansuri sexuale la mai multi participanti, motiv pentru care...

Exclusiv2 zile inainte

Breaking News/Dupa ce a fost bătut cu simț de răspundere, coruptul putinist „Capitan la 15 ani”,  a stabilit un nou record mondial la…fuga – Ziarul Incisiv de Prahova

Astfel, acesta s-a prezentat tot cu ifose de smecher și a facut avansuri sexuale la mai multi participanti, motiv pentru care...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung Electronics ocupă locul întâi pe piața globală de semnalistică digitală pentru al 15-lea an consecutiv

Samsung își consolidează poziția de lider pe piață, după un deceniu și jumătate de performanțe remarcabile, înregistrând vânzări București, România...

Exclusiv3 zile inainte

Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba! – Ziarul Incisiv de Prahova

Din greseala in greseala, spre victoria ( paguba) finala, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul. Sau cum s-au transformat...

Exclusiv4 zile inainte

WHITE TOWER 30/Primele „victime” din IPJ Prahova incep sa apara in urma dezvaluirilor ziarului Incisiv de Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Va dezvaluiam cum primarul și viceprimarul din Comarnic au anunțat intenția de a renunța la PSD și de a candida...

Exclusiv5 zile inainte

Nova Power & Gas salută încheierea Misiunii SEED efectuată de AIEA, menită să revizuiască procesul adoptat în selectarea primului amplasament propus pentru Reactoarele Modulare

Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, salută încheierea cu succes a Misiunii SEED (Site External Events Design) efectuată...

Exclusiv5 zile inainte

Unele  perle sunt generate la mari adancimi, in cazul de fata „in putul gandirii”/Viceprimarul Mihai Savu – fost Presedinte PSD Comarnic -raspunde presiunilor la care este supus – Ziarul Incisiv de Prahova

De ani buni asistăm la distrugerea controlată a Poliției Române prin subordonarea ei neaveniților care conduc țara, prin subfinanțarea ei,...

Exclusiv6 zile inainte

WHITE TOWER (XXVIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER scoate la iveala infioratoarea mafie de la IPJ Prahova/SE SPARGE BUBA?/Politisti corupti utilizati pentru protejarea „TEPARILOR” – Ziarul Incisiv de Prahova

Conform legislației interne în vigoare polițiștii au dreptul la decontarea/asigurarea de către angajator a unor dispozitive de corecție a vederii,...

Uncategorized7 zile inainte

Studiu: Peste 50% dintre consumatorii români au adoptat în prezent Sistemul de Garanție – Returnare

Conform unui studiu Kantar, realizat pe un eșantion reprezentativ de consumatori*, peste 50% dintre consumatorii români intervievați au aderat până...

SocialO săptămână inainte

Ghid pentru Cumpărături Inteligente cu cupoane de reducere

Maximizați economiile potrivind cupoanele cu reducerile, combinând promoțiile și folosind zilele cu cupoane duble. Stivați strategic cupoanele în ordinea corectă,...

ExclusivO săptămână inainte

Ce ciolaceli mai face Doloiu/Curtea de Apel Ploiesti nu a tinut cont de autoritatea lucrului judecat de cea mai inalta instanta de judecata din Romania, Inalta Curte de Casatie si Justitie – ICJJ, instanta superiora ierarhic CA Ploiesti – Ziarul Incisiv de Prahova

Revenim cu noi informatii, ce ne-au parvenit la redactie, despre vrajelile lui Doloiu Gheorghe in piata imobiliara buzoiana, uzand de...

ExclusivO săptămână inainte

FOTO /WHITE TOWER (XXVIII)/Cătălin STAVRI îl denunță pe Mihai LUPU, deși nevasta și mama sa primiseră apartamente- șpagă!

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulante, iar surse judiciare...

ExclusivO săptămână inainte

DEBANDADĂ TOTALA LA PENITENCIARUL PLOIESTI DIN PRAHOVA!/Spectacolul continua la pușcăria din urbea lui Caragiale. – Ziarul Incisiv de Prahova

Revenim cu noi informatii, ce ne-au parvenit la redactie, despre vrajelile lui Doloiu Gheorghe in piata imobiliara buzoiana, uzand de...

dulap metalic dulap metalic
SocialO săptămână inainte

De ce este acesta de departe (si de aproape) cel mai util model de dulap metalic?

Modelele de dulap metalic sunt componente esentiale in organizarea si securitatea diverselor tipuri de obiecte intr-o varietate de medii, de...

UncategorizedO săptămână inainte

Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România și Mastercard România, lansează primul Pop-up de infrastructură

Asociația Green Revolution, primul ONG de ecologie urbană din România, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România și Mastercard, propun o...

UncategorizedO săptămână inainte

RAZER PREZINTĂ NOUL LAPTOP DE GAMING RAZER BLADE 18: CEL MAI PUTERNIC BLADE DE PÂNĂ ACUM

Domină fiecare joc și sarcină creativă cu noul laptop de gaming Razer Blade 18 Experiență de vizionare pe un ecran...

Știrile Săptămânii