Connect with us

Afaceri

Tudorel Toader, OUT?! Ce decizie au luat senatorii PSD – capital.ro | GalatiAzi

Publicat

pe

Tudorel Toader are mari emoții. Și asta pentru că în PSD s-a dat mână liberă ca la moțiunea simplă care se va discuta în Senat și care îl vizează pe ministrul Justiției, fiecare să voteze după bunul plac. Or, în PSD, atitudinea lui Tudorel Toader a generat numeroase nemulțumiri, inclusiv la vârful conducerii social-democrate. Acest lucru a fost confirmat și preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc,. El a anunțat că fiecare senator PSD va vota conform propriei conştiinţe la moțiunea simplă care îl privește direct pe Tudorel Toader.

„Nemulţumirile au fost exprimate public, nu e nimic necunoscut. Sunt mai mulţi colegi care au exprimat nemulţumiri pe mai multe teme: eu mi-am exprimat nemulţumirea faţă de un buget extrem de mic de investiţii al Ministerului Justiţiei, că s-au modificat prin OUG soluţii adoptate în Parlament, faptul că nu a dorit să vină nici la Comisia juridică, nici la Comisia specială să dezbată anumite soluţii. Sunt foarte multe nemulţumiri ale colegilor”, a spus Robert Cazanciuc.
Când a fost chestionat de ce a lipsit Tudorel Toader de la şedinţa grupului PSD din Senat de luni, Cazanciuc a replicat: „Este aceeaşi logică jucăuşă a ministrului care spune ceva, apoi, după o oră, dispare. Nu e nimic special”.

Cazanciuc a vorbit și pe marginea urgenţei unei eventuale ordonanţe pentru modificarea Codurilor penale. În opinia sa, atâta timp cât o procedură parlamentară blochează transpunerea în legislaţie a implementării unor decizii ale CCR sau directive europene, cu siguranţă este vorba de o urgență. “Blocajul a fost plecat din Parlament, de la faptul că ceea ce a decis Parlamentul a fost contestat, din punctul nostru de vedere nejustificat, de mai multe ori la Curtea Constituţională, până şi pe texte care trecuseră de filtrul Curţii Constituţionale”, a punctat președintele Comisie juridice din Senat.

El a explicat că a existat o decizie politică de a adopta această soluţie a unor ordonanţe de urgenţă pe textele considerate de Curte ca fiind constituţionale. “Eu nu am văzut în dezbaterea publică vreun text care să facă altceva. Nu ştiu ce a făcut ministrul Justiţiei, nu a consultat Comisia juridică, nu a consultat Comisia specială. Dar atâta timp cât noi rămânem în această matcă a deciziilor constituţionale nu văd o problemă în a emite ordonanţe de urgenţă pentru a transpune mai repede deciziile Curţii sau directiva privind prezumţia de nevinovăţie”, a conchis Cazanciuc.

Te-ar putea interesa și:




Citeste in continuare