Suprafaţa totală este de circa 80.000 metri pătraţi, ambele proiecte de dezvoltare reprezentând o investiţie în cuantum de aproximativ 40 de milioane de euro.
După o colaborare iniţială lângă Bucureşti, la Ștefăneştii de Jos, WDP va dezvolta un centru de distribuţie al Carrefour în Deva, pentru a aproviziona supermarketurile sale, arată un comunicat.
„Finalizarea acestei noi proprietăţi este programată pentru cel de-al patrulea trimestru din 2019. Locaţia se află la joncţiunea dintre autostrada A1 şi drumul E79, între Bucureşti şi Timişoara. Noul depozit vine în întâmpinarea nevoii crescânde de spaţiu a comerciantului cu amănuntul în conformitate cu strategia sa de extindere, precum şi pentru optimizarea fluxului său de operaţiuni. Noul centru de distribuţie răspunde exigenţelor de sustenabilitate ale comerciantului cu amănuntul şi este dotat parţial cu o zonă cu temperatură controlată”, se arată în comunicat.
Carrefour şi WDP semnează un contract de închiriere pe zece ani pentru acest nou depozit cu o suprafaţă de aproximativ 45.000 mp.
WDP a cumpărat totodată de la Carrefour depozitul cu o suprafaţă de 23.000 mp din Brazi (în apropiere de Ploieşti), pe care comerciantul cu amănuntul îl va închiria pentru alţi zece ani. WDP va extinde acest depozit cu alţi 11.000 mp, livrarea fiind preconizată în cel de-al treilea trimestru din 2019. Acest depozit va include o zonă cu temperatură controlată şi este situat strategic, pentru a sprijini activităţile Carrefour în regiune.
„Încă o dată, unul dintre clienţii noştri existenţi încheie un parteneriat suplimentar cu WDP, subliniind strategia noastră de a crea relaţii pe termen lung cu clienţii”, spune Jeroen Biermans, director general al WDP în România.
WDP dezvoltă şi investeşte în domeniul imobiliar logistic (depozite şi birouri). WDP are aproximativ 4 milioane mp de proprietăţi în portofoliul său. Acest portofoliu internaţional de clădiri seminindustriale şi logistice cuprinde peste 180 de locaţii la principalele centre logistice pentru depozitare şi distribuţie în Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg şi România.