Afaceri
Un mare grup finlandez a intrat în România prin achiziţia unei fabrici închise de lângă Bucureşti | GalatiAzi

Planul Peikko este să reînceapă producţia în primul trimestru al anului 2019. Decizia producătorului de profile metalice Ruukki România de a închide fabrica din Bolintin-Deal a venit în vara anului 2014 după ce grupul finlandez Rautaruukki a fuzionat cu grupul suedez SSAB, care deţine în România compania Plannja, iar operaţiunile legate de construcţii au fost grupate sub umbrela Ruukki Construction. Atunci grupul a anunţat că se va concentra exclusiv pe producţia de acoperişuri metalice în unităţile deţinute de Plannja la Răcăciuni (Bacău) şi Tunari (Ilfov).
Fabrica din Bolintin-Deal a fost construită pe un teren de cinci hectare, din care sunt folosite doar trei hectare, existând posibilitatea extinderii producţiei. Investiţia în construcţia fabricii a fost de 35 mil. euro.
Fabrica din România a companiei Peikko este a opta din punct de vedere al capacităţii de producţie, la nivel mondial, însă are un mare potenţial să ajungă în top trei până la sfârşitul anului 2020, au declarat reprezentanţii producătorului.
În ultimii 10 ani, Peikko şi-a triplat cifra de afaceri, de la 73 de milioane de euro în 2009, până la 220 milioane de euro înregistrate în 2018, iar noua unitate de producţie din România va fi dedicată să servească solicitărilor în creştere ale pieţelor din Europa de Vest si Centrală.
„Startul operaţiunilor din România ne va ajuta să atingem targetul nostru, anume acela de a înregistra o cifră de afaceri de 250 de milioane de euro, până la sfârşitul anului 2020. Dorim să construim în România o echipă de specialişti şi o unitate de producţie puternică”, declară Topi Paananen, CEO Peikko Group Corporation.
Producţia va începe cu fabricarea coloanelor din material compozit şi alte structuri de oţel necesare construirii clădirilor. Ulterior, facilităţile vor permite companiei Peikko extinderea gamei de produse la tehnologia de conectare din beton.
Compania va genera în primul trimestru din 2019 cel puţin 50 de locuri de muncă în producţie, cu un potenţial de a ajunge la 300 de angajaţi până la sfârşitul anului 2020.
