Connect with us

Afaceri

În sfârșit! Orașul din România care va avea în curând metrou! Cât va costa investiția | GalatiAzi

Publicat

pe

Primarul Emil Boc a declarat joi, în debutul şedinţei de Consiliu Local, că în următoarele zile se va lansa anunţul pentru licitaţia privind studiul de prefezabilitate al viitorului metrou de la Cluj-Napoca, potrivit publicaţiei monitorulcj.ro.

“Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini după toate rigorile viitorului unui metrou şi nu după ceea ce există astăzi în materie de realizare a unui metrou obişnuit. Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a precizat Boc.

Edilul spune că proiectul nu va reproduce „o situaţie existentă astăzi”. „Metroul pe care îl pregătim să îl construim la Cluj nu este unul care să reproducă o situaţie existentă astăzi (…) Va fi şi un cost mai redus. Tot ce se face va ţine cont de evoluţia tehnologiei în materie de realizare a metroului, de aceea am avut nevoie de un consultant pentru a vedea tot ce este mai actual în lume cu privire la construcţia de la zero a unui metrou. E mai simplu să construieşti un metrou de la zero decât să îl modernizezi pe cel existent”, a spus Boc.

În aprilie 2018, primarul Emil Boc a anunţat că japonezii sunt interesaţi de construirea unui astfel de mijloc de transport la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia ferată ar urma să fie construită între Floreşti şi Apahida în următorii “10-15 ani”. Ar fi vorba deci de aproximativ 22 de kilometri de şine.

“Clujul celor 500.000 de oameni care este aproape, cu Floreştiul, zona metropolitană, cu tot ce intră şi ce iese în Cluj, aproape acum suntem la 500.000. Peste 10 ani Clujul nu va putea evita această discuţie de a avea măcar o linie de metrou”, mai spune edilul.

 

Citeste in continuare