Afaceri
Această industrie este în pericol! În România nu mai este materie primă | GalatiAzi

Deşi codrul este frate cu românul, peste 50 la sută din materia primă folosită de industria lemnului din România este adusă din import acum. Pe de o parte, din cauza furturilor din pădurile României, apoi, pentru că autorităţile au înăsprit controlul materiei prime care ajunge în fabrici.
România are o suprafaţă împădurită de aproximativ 30 la sută.
Reprezentanţii companiilor dau vin pe lipsa infrastructurii care nu permite preluarea lemnului din zonele în care nu există drumuri. Dan Băcanu, directorul unei companii din industria de cherestea, susţine ca eforturile financiare pentru exploatare sunt foarte mari în ţara noastră.
”Vorbim de 35 de m liniari de drumuri forestiere pe hectar în Austria şi 5m sau 6m de drumuri forestiere pe hectar în România. Acest lucru face ca în România importante zone forestiere să nu fie accesibile, am putea descreşte presiunea din anumite zone în care astăzi este foarte mare, mergând în zone mai puţin accesibile şi balansând astfel modul în care folosim lemnul din pădurile româniei”, a declarat Dan Băcanu, directorul Holzindustrie Schweighofer România.
Nu doar industria este afectată de preţul mare al lemnului, ci şi cumpărătorii direcţi care ajung adesea să îşi ridice case cu lemn importat din Polonia, Ucraina, Cehia şi Austria.
Spre exemplu, importurile de lemn şi plută în anul 2018 au fost de 18,4 milioane euro, cu 54,3% mai mult decât în prima lună din 2017. În ceea ce priveşte exportul, România a vândut lemn şi plută de 49,7 milioane de euro, doar în ianuarie 2018.
Spre deosebire de noi, Cehia, o ţară cu o suprafaţă a padurilor de 2,5 ori mai mică decât România exportă cherestea de 336 milioane de euro şi buşteni de 330 milioane de euro.
”În Austria oamenii au construit o societate in jurul lemnului şi copii de la cele mai mici vârste până la adulţi, toată lumea înţelege că lemnul este o resursă care trebuie să aduca beneficii în societate”, a mai spus Dan Bănacu.
