Afaceri
EXCLUSIV Primele impozite mărite cu 500%. Regii asfaltului, pe listă. Şi persoanele fizice sunt vizate | GalatiAzi

În primăvara anului trecut, primarul capitalei Gabriela Firea adopta o hotărâre prin care permitea primăriilor de Sector să crească cu până la 500% impozitele pentru imobilele neîngrijite. Măsura era o punere în acord cu prevederile Codului Fiscal. În expunerea de motive a acelei hotărâri se preciza că primăriile Sectoarelor 2 şi 5 vizează deja majorarea impozitelor pentru proprietăţile lăsate în paragină.
Un an mai târziu, Primăria Sectorului 5 a întocmit o primă listă cu 18 imobile care din 2019 vor avea impozitele majorate cu 500%. Printre acestea, şapte sunt în proprietatea unor firme, iar unele sunt clădiri de patrimoniu, cum este cazul clădirilor fostei fabrici de bere Rahova. În cazul fostei fabrici de bere, viceprimarul Marian Ţigănuş a atras atenţia în cadrul şedinţei în care s-a decis supraimpozitare că există un litigiu civil între moştenitorii familiei Bragadiru şi statul român în privinţa privatizării fabricii de bere Rahova.
Un alt caz este al unei foste platforme industriale amplasate peste drum de Colegiul Naţional de Apărare. Aceasta este în proprietatea celebrei firme de construcţii Euro Construct Trading 98, controlată de antreprenorii Sorin Vulpescu şi Dan Besciu. Contactaţi de Capital, reprezentanţii companiei nu au vrut să comenteze decizia primăriei. Cert este că de la un impozit pe clădiri de câteva mii de euro, aceştia vor ajunge să achite câteva zeci de mii de euro şi asta an de an până când o comisie de control a primăriei constată că imobilul nu mai este neîngrijit. În această categorie intră imobilele „în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade nereparate/necurăţate/netencuite/nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură“, conform Codului Fiscal.
Mină de aur pentru primării
Impozitele colectate de primării de la firmele care deţin clădiri nerezidenţiale reprezintă una dintre principalele surse de venit la bugetele locale. Astăzi, proprietarii celor 2,53 de milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri, funcţionale la nivel de Bucureşti, varsă anual în vistieria primăriilor de Sector circa 31,8 mil. euro, în timp ce mallurile şi parcurile de retail, care totalizează o suprafaţă de 1,1 milioane de metri pătraţi, sunt impozitate anual cu 23,7 mil. euro, potrivit calculelor Capital realizate pe baza datelor furnizate de compania de consultanţă imobiliară JLL.
Capital a estimat nivelul impozitelor pe baza taxei de administrate plătită lunar de chiriaşii acestor imobile. Impozitul pe clădirile cu destinaţie de birouri şi retail are o pondere de circa 30-35% în taxa de administrare. La nivelul Bucureştiului, valoarea medie lunară a taxei de administrare specifice clădirilor de birouri este de 3,5 euro/mp, astfel că impozitul lunar datorat poate fi estimat la circa 1,05 euro/mp. În cazul centrelor comerciale şi al parcurilor de retail din Bucureşti, taxa de administrare plătită lunar de chiriaşi variază între 6 şi 8 euro/mp, de unde rezultă un cost mediu cu impozitarea spaţiilor de retail de 1,8 euro/mp/lună.
Începând din 2016, impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice se calculează prin aplicarea unei cote asupra valorii de impozitare determinate dintr-un raport de evaluare semnat de un evaluator autorizat ANEVAR, conform Codului Fiscal.
Primăriile aplică imobilelor cu destinaţie rezidenţială o cotă de impozitare cuprinsă între 0,08% şi 0,2%, iar celor cu destinaţie nerezidenţială o cotă cuprinsă între 0,2 şi 1,3%.
Lista imobilelor pentru care impozitul se măreşte cu 500% din 2019
- Str. Cornea Ion nr. 13
- Str. Prelungirea Ferentari nr. 87
- Str. Dretea nr. 3
- Str. Eternităţii nr. 44
- Str. Serg. Turturică nr. 41
- Drumul Ghindari nr. 22-32
- Drumul Ghindari nr. 50
- Drumul Ghindari nr. 46-48
- Str. Spaţiului nr. 10
- Str. Elena şi Vasile Cojocaru nr. 51
- Str. Marc Aureliu nr. 3
- Calea Rahovei nr. 157A (proprietatea SC Bere Băuturi Bucureşti SRL)
- Şos Panduri nr. 77 (proprietatea SC Euro Construct Trading 98)
- Str. Luceafărului nr. 11 (proprietatea BCN Construcţii şi Promovări SRL)
- Str. Samuil Vulcan nr. 12 (proprietatea SC Strategic Land Investments SRL; lichidator judiciar Evoinsol SRL)
- Str. Uranus nr. 144 (proprietatea SC Hisparom Imobiliare SRL)
- Calea Rahovei nr. 157 (proprietatea SC Rahova Halls – American Mall SRL)
- Bd. Tudor Vladimirescu nr. 31 (proprietatea SC Romilexim Trading Limited SRL).
Afaceri
Curățenie la Domiciliu Oradea – Curățare Tapițerie Profesională la Tine Acasă
🧼 Curățenie la Domiciliu Oradea – Redescoperă confortul cu Clean-Spot.ro
Curățenie profesională, rezultate impecabile
Cauți o echipă de încredere pentru curățenie la domiciliu în Oradea?
Clean-Spot.ro este firma de curățenie care transformă locuința ta într-un spațiu curat, sănătos și primitor. Cu o experiență solidă și echipamente profesionale, oferim servicii personalizate pentru fiecare tip de locuință sau birou.
🛋️ Curățare Tapițerie Oradea – Mobilierul tău merită o a doua viață
Tapițeria canapelelor, fotoliilor sau scaunelor tale acumulează praf, acarieni și pete în timp. Echipa Clean-Spot.ro utilizează soluții ecologice și aparatură de ultimă generație pentru o curățare tapițerie profesională. Rezultatul? Culori reîmprospătate, miros plăcut și un confort sporit în propria casă.
🏠 Curățenie Generală Oradea – Fără stres, fără efort
Dacă te pregătești pentru sărbători, o mutare sau pur și simplu vrei o reîmprospătare completă, serviciile noastre de curățenie generală Oradea sunt soluția ideală. Curățăm temeinic fiecare colț al locuinței: bucătărie, băi, geamuri, pardoseli și mobilier, oferindu-ți un mediu curat și relaxant.
💪 Firma Curățenie Oradea – Profesionalism și seriozitate garantată
Ca firmă de curățenie din Oradea, Clean-Spot.ro se remarcă prin promptitudine, atenție la detalii și respect față de clienți. Lucrăm cu produse sigure, non-alergenice și prietenoase cu mediul, pentru ca tu și familia ta să vă bucurați de o locuință curată fără griji.
🧽 Servicii de Curățenie Oradea – Flexibile, eficiente și accesibile
Indiferent dacă ai nevoie de o intervenție punctuală sau de un contract lunar, oferim o gamă variată de servicii de curățenie Oradea:
- Curățenie la domiciliu
- Curățenie după constructor
- Curățare tapițerie și covoare
- Întreținere birouri și spații comerciale
Ne adaptăm programului tău, astfel încât curățenia să nu îți perturbe activitatea zilnică.
📞 Alege Curățenia care Inspiră Încredere – Alege Clean-Spot.ro
Contactează-ne astăzi pentru o ofertă personalizată și redescoperă plăcerea de a locui într-un spațiu perfect curat!
👉 Vizitează: www.Clean-Spot.ro
📱 Servicii rapide, profesionale și 100% satisfacție garantată!
Afaceri
Avantajele Bazei Rubber în Manichiuri cu Gel Colorat
Manichiura perfectă nu se rezumă doar la o culoare vibrantă – fundația contează la fel de mult. Baza rubber, combinată cu geluri colorate, a devenit secretul nail artiștilor care vor unghii rezistente și spectaculoase. Această formulă inovatoare transformă orice manichiură, oferind durabilitate și un aspect profesional, fie că o faci acasă sau într-un salon. Hai să explorăm de ce baza rubber pentru manichiură este ingredientul esențial pentru un look de lungă durată.
Imaginează-ți o zi aglomerată: dimineața alergi la birou, după-amiaza speli vase, iar seara ieși cu prietenii. Fără o bază solidă, gelul colorat s-ar ciobi rapid. Baza rubber schimbă asta datorită texturii sale elastice, care se adaptează mișcărilor unghiei naturale. Spre deosebire de bazele tradiționale, rigide și predispuse la crăpături, aceasta absoarbe șocurile minore, prevenind desprinderile. Rezultatul? O manichiură care rezistă până la trei săptămâni, chiar și în condiții solicitante.
Un alt avantaj major este protecția unghiei. Gelurile colorate, deși superbe, pot slăbi placa unghială dacă sunt aplicate direct. Baza rubber acționează ca un scut, reducând riscul de subțiere sau exfoliere. Multe formule conțin vitamine, hrănind unghia în timp ce o întăresc. În sezonul rece, când frigul usucă cuticulele, această combinație păstrează manichiura intactă și unghiile sănătoase.
Să ne imaginăm o manichiură de toamnă. Începi cu o unghie pregătită: pilești suprafața, împingi cuticulele și aplici un degresant. Apoi, adaugi un strat subțire de bază rubber, întărind sub lampa UV/LED timp de 60 de secunde. Urmează un gel colorat UV, aplicat în două straturi subțiri pentru o nuanță intensă, precum un burgundy cald sau un muștar vibrant. Baza rubber amplifică aderența, făcând culoarea să pară mai profundă și mai uniformă. Finalizezi cu un top coat, iar unghiile tale sunt gata să înfrunte orice provocare.
Ușurința aplicării este un alt punct forte. Baza rubber se întinde ușor, fără bule, și se îndepărtează blând cu acetonă specială, fără a deteriora unghia. Pentru începătoare, înseamnă mai puțin stres, iar pentru profesioniști, economisire de timp. Poți experimenta cu designuri complexe – de la ombre la detalii 3D – știind că baza va susține totul perfect.
În plus, baza rubber este versatilă. Funcționează excelent cu orice gel colorat, de la nuanțe mate la efecte cu glitter. În 2025, tendințele favorizează culorile pământii și accentele metalice, iar o bază solidă le pune în valoare. Este ca și cum ai construi o casă pe o fundație de beton – totul începe de la bază.
Pe scurt, baza rubber pentru manichiură și gelurile colorate sunt combinația perfectă pentru unghii rezistente și elegante. Cu produsele de calitate de pe Everin.ro, obții rezultate profesionale fără efort. Profită de livrare gratuită la comenzi peste 250 RON și creează manichiuri care rezistă și impresionează. Dă unghiilor tale puterea de a străluci!
Afaceri
Memorial Pet Constanța – Prima companie din Dobrogea care oferă servicii complete de incinerare individuală pentru animalele de companie

Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic și de mare importanță pentru iubitorii de animale: incinerarea individuală a animalelor de companie. Astfel, stăpânii care trec prin momentele dificile ale pierderii unui prieten necuvântător au acum posibilitatea de a-și lua rămas bun într-un mod demn și respectuos.
Memorial Pet este singura firmă din Dobrogea autorizată să ofere aceste servicii, fiind certificată atât de Direcția Sanitar-Veterinară Constanța (DSV Constanța), cât și de Agenția Națională de Mediu. Compania dispune de un incinerator ecologic de ultimă generație, prietenos cu mediul, precum și de mijloace auto autorizate pentru transport frigorific, asigurând colectarea și manipularea animalelor de companie conform tuturor normelor legale și sanitare.
Pe lângă incinerările individuale – unde proprietarul primește cenușa companionului său într-o urnă aleasă, însoțită de certificat de incinerare – Memorial Pet oferă și servicii de incinerare colectivă, la prețuri accesibile.
În plus, compania lucrează deja la un proiect ambițios și unic în sud-estul României: primul cimitir pentru animale de companie din Constanța. Acesta va fi un spațiu special, unde iubitorii de animale vor putea să-și comemoreze prietenii dragi într-un cadru plin de respect și liniște, asemenea practicilor din alte țări europene unde astfel de servicii sunt deja o normalitate.
„Prin lansarea acestor servicii, dorim să aducem Constanța și Dobrogea mai aproape de standardele de civilizație și grijă pentru iubitorii de animale pe care le întâlnim în alte țări europene. Companionii necuvântători fac parte din familie și merită respect până la final”, au transmis reprezentanții Memorial Pet Constanța.
Compania oferă, de asemenea, o gamă variată de urne și pandante memoriale, inclusiv urne biodegradabile tip BIOS, care pot fi îngropate pentru a da naștere unei plante sau unui copac – o modalitate unică și simbolică de a păstra vie amintirea animalului iubit.
Pentru detalii suplimentare despre serviciile oferite de Memorial Pet Constanța, vizitați: 🌐 www.memorialpet.ro
-
Uncategorizedacum 6 zile
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.080 de lei
-
Uncategorizedacum 3 zile
Xiaomi deschide primul magazin propriu din România, în incinta ParkLake, București, pe 22 noiembrie
-
Uncategorizedacum 13 ore
Soluțiile avansate de monitorizare Prysmian sprijină modernizarea rețelei electrice din București
