Connect with us

Afaceri

Rezultatele FINALE în cazul casei pierdute de Iohannis în instanţă. Teodorovici, declarații NĂUCITOARE | GalatiAzi

Publicat

pe

Teodorovici a primit rezultatele verificărilor în cazul casei pierdute de Iohannis  de la cabinetul notarial din Sibiu care a suspendat procedura prin care casa familiei preşedintelui Klaus Iohannis ar fi urmat să intre în proprietatea statului, stabilindu-se că în acest caz notarul a procedat corect.

„Ieri am primit de la Ministerul Justiţiei, în urma verificărilor pe care le-a făcut, răspunsul că notarul din Sibiu a procedat corect atunci când a suspendat listarea în Cartea Funciară, cu toate că avut rezerve. Ar fi fost indicat să vedem cum a procedat şi notarul din 1999. Acolo a fost o chestiune fantastică. În aceeaşi zi s-a emis şi certificatul (…).pentru respectiva casă, s-a şi vândut jumătate din casă şi a şi devenit domnul preşedinte proprietar al acelei jumătăţi de casă. Într-o singură zi. Nu a mai făcut nimeni nicio verificare pe nicăieri, acel notar într-o zi a făcut totul. Fără verificări, fără suspendări, fără niciun fel de problemă”, a afirmat Teodorovici, la Antena 3.

El a spus că acum se urmează calea legală pentru recuperarea banilor din chirii de la şeful statului.

„Practic, urmăm fiecare calea legală. Rămâne procesul de la Hunedoara, când instanţa va spune că acea persoană are dreptul să devină proprietar, statul este cel care preia acel imobil şi suma trebuie să fie recuperată de la domnul preşedinte. Trebuie să urmăm calea legală, să dăm mandat în instanţă celor care ne vor reprezenta să ceară accelerarea acelui proces. Adică judecarea cu celeritate şi într-un ritm rapid, nu să stăm un an de zile”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa, la începutul lunii septembrie, că a cerut Uniunii Notarilor din România să facă verificări la două cabinete notariale care s-au ocupat de încheierea unor documente privind casa pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Iohannis, unul dintre cabinetele verificate fiind cel care a încheiat actul de proprietate pe numele preşedintelui, iar al doilea fiind cel care a suspendat procedura prin care casa pierdută intra în posesia statului român.

Tudorel Toader afirma că, în opinia sa, ar putea fi vorba de fals sau abuz în ceea ce priveşte încheierea actelor prin care Klaus Iohannis a devenit proprietarul casei, dar că eventualele fapte penale s-au prescris.

 

„Am solicitat Uniunii Notarilor să facă verificări în activitatea notarială de la Sibiu. Practic, e vorba despre două cabinete notariale: cel care a făcut actul în 1999, care l-a făcut proprietar pe preşedinte, act care a fost ulterior invalidat de către instanţa de judecată, care a fost declarat nul. Ce se întâmplă în spatele acestei neregularităţi, o fi fost un fals, o fi fost un uz de fals, o fi fost un abuz, eu cred că da. Numai că între timp au trecut 20 de ani şi faptele notarului acela, dacă au avut caracter penal, sigur s-au prescris”, spunea Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei preciza că au fost făcute verificări şi la cabinetul notarial care a suspendat procedura prin care casa pierdută în instanţă ar fi urmat să intre în proprietatea statului.

Citeste in continuare